În 1815 a avut loc cea mai puternică erupţie vulcanică din istoria omenirii şi una dintre cele mai mari catastrofe naturale. Este vorba despre erupţia vulcanului Tambora din Indonezia. În jur de 90.000 de oameni au murit atunci, iar norul de cenuşă care a acoperit emisfera nordică a împiedicat lumina soarelui să ajungă la suprafaţa Terrei. În urma erupţiei s-a produs un crater cu diametrul de 11 kilometri, iar lava a fost aruncată pe o rază de 1.300 de kilometri.

În urma erupţiei vulcanului Tambora, temperatura globală a scăzut. Norii toxici s-au ridicat la peste 40 kilometri înălţime, iar timp de cinci ani în Indonezia nu a mai crescut iarbă din cauza toxicităţii produse de această erupţie.

1816 – anul fără vară

În urma erupţiei unui vulcan, cenuşa poate ajunge în zonele cele mai înalte din atmosferă. Norii pot bloca radiaţiile solare şi se produce o răcire a climei, cum s-a întâmplat şi după erupţia vulcanului Tambora.  De asemenea, în momentul în care gazul emanat ajunge în stratosferă se transformă în particule de acid sulfuric. Acestea reflectă razele solare, determinând reducerea numărului celor care ating solul. Aceste modificări s-au produs şi după erupţia vulcanului Tambora, motiv pentru care în 1816, omenirea nu a mai avut vară. În Statele Unite ale Americii, în Europa şi China s-au înregistrat ninsori în lumile iunie şi iulie.