Orezul este un absorbant natural al uleiului şi are proprietăţi antiîmbătrânire. Este cunoscut faptul că acesta calmează şi exfoliază pielea,lăsând-o moale şi fină la atingere. Nu numai că acest ingredient folosit cu precădere în bucătărie face minuni pentru piele,dar face şi ca părul să arate mai sănătos. Orezul conţine inozitol,un carbohidrat care poate repara părul deteriorat şi îl protejează de efectele nocive ale radicalilor liberi.

 

Mască de faţă cu orez

 

Ai nevoie de:

Un pumn de orez

Apă

O dischetă demachiantă

Cum se prepară

Spală orezul pentru a elimina murdăria. Aruncă apa şi înlocuieşte-o cu apă foarte rece. Acoperă vasul,agită-l şi lasă-l deoparte 10 minute. Strecoară amestecul şi pune orezul într-un recipient separat. Îmbibă discheta demachiantă în apa rămasă şi tamponează faţa. Lasă lichidul să acţioneze între 5 şi 10 minute.

 

Apă de orez pentru păr

 

Apa de orez obţinută ca în reţeta de mai sus faci minuni şi asupra părului deteriorat. După şamponare,toarnă apă peste păr şi scalp şi masează. Poţi să adaugi una sau două picături de ulei esenţial preferat. Lasă lichidul să acţioneze de la 5 până la 10 minute,după care clăteşte cu apă din abundenţă. Urmează procedeul de două ori pe săptămână.