Oamenii folosesc caloriile pe care le consumă prin alimentaţie pentru funcţii esenţiale, cum ar fi respiraţia şi gândirea, precum şi pentru activităţile de zi cu zi, precum mersul pe jos sau vorbirea. Orice exces de calorii va fi stocat sub formă de grăsime, iar faptul că obişnuieşti să adaugi mai mult decât arzi va duce, în timp, la creşterea în greutate.

Noi îţi arătăm cum ai putea să devii mai performantă în calcularea caloriilor, atât a celor pe care le consumi, cât şi a celor pe care le arzi prin mişcare.

Foloseşte cântarul de bucătărie în locul măsurătorilor

În mod ideal, alimentele solide ar trebui cântărite cu ajutorul unui cântar special de bucătărie şi nu măsurate în ceşti sau alte forme cu gradaţii. În felul acesta, există mai puţin spaţiu pentru erori. Să presupunem că măsori într-o cană o porţie de paste fierte. Poate că nu te-ai fi gândit la asta, dar o ceaşcă plină cu paste de forme mici, precum scoicile, va avea mai multe calorii decât o ceaşcă cu paste mari. De ce? Deoarece scoicile se aşază mai bine în cupa de măsurare. În felul acesta, cana cu scoici va cântări mai mult, iar tu vei consuma mai multe calorii.

În detaliile mărunte sunt caloriile multe

Una dintre cele mai mari greşeli pe care le fac cei aflaţi la dietă este aceea că notează doar alimentele majore pe care le mănâncă şi omit produsele extra. Cu excepţia apei sau a ceaiului, trebuie să notezi tot ceea ce consumi, oricât de insignifiante îţi par acele alimente. De la frişca din cafea la untul întins pe pâine, sosurile din salată şi cele mai mici garnituri posibile, precum cele două măsline savurate pe lângă friptură, totul trebuie cântărit peste zi, pentru a aflat câte calorii ai consumat, de fapt.

Calculează caloriile arse în funcţie de greutate