Atenţie la pericolele deshidratării! Ce efecte poate avea asupra sănătăţii

1 shutterstock 1096066349 jpg jpeg

Pe căldură, transpirăm mai des şi, implicit, pierdem mai multă apă, care trebuie compensată printr-o hidratare corespunzătoare. În caz contrar, survine deshidratarea, care are efecte adverse periculoase pentru organism.

Hidratarea este esenţială pentru buna funcţionare a organismului, toate celulele având de suferit când necesarul de apă este redus. Deshidratarea se manifestă când aportul de lichide este insuficient sau când pierderea acestora este prea mare. Vara, suntem mai expuşi deshidratării, din cauza temperaturile ridicate. Consumul redus de apă, febra, diareea, vărsăturile, activitatea fizică intensă, unele tratamente (diuretice, laxative) sunt principalele cauze ale deshidratării. Copiii, vârstnicii, bolnavii cronici (precum cei cu diabet), alcoolicii şi muncitorii în aer liber sunt mai expuşi riscului de deshidratare.

Iată cum se manifestă!

Primele semne ale deshidratării sunt setea şi gura uscată. Mai pot să apară:  dureri de cap, oboseală, greaţă, cearcăne şi o uşoară pierdere în greutate (mai mică de 5% din greutatea corpului). La sugari, mai ales la cei mai mici de 6 luni, deshidratarea se manifestă printr-un comportament neobişnuit: dorm mult, se trezesc greu. De asemenea, micuţii deshidrataţi respiră mai repede, sunt palizi, au ochii încercănaţi.  

Ce complicaţii pot să apară

Deshidratarea poate duce la apariţia unor complicaţii precum:

  • Insolaţia. Când lipsa consumului suficient de apă se asociază cu statul în soare, pericolul de apariţie a insolaţiei este mai mare.
  • Probleme renale sau urinare. Deshidratarea prelungită sau repetată poate provoca infecţii ale tractului urinar, pietre la rinichi şi chiar insuficienţă renală.
  • Scăderea capacităţii intelectuale. În cazul în care pierdem doar 2% din cantitatea de lichide a corpului putem avea tulburări de memorie pe termen scurt şi lung, probleme de concentrare şi lipsă de energie.
  • La vârstnici, deshidratarea poate agrava bolile preexistente, mai ales pe cele cardiace, renale şi neurologice.

 Efecte grave

Deshidratarea gravă poate duce la disfuncţionalitatea anumitor organe vitale precum inima, creierul şi ficatul. Febra, durerile de cap, absenţa urinării, dispariţia transpiraţiei, pulsul rapid, scăderea tensiunii arteriale, ameţelile, agitaţia, apatia sunt simptome ale deshidratării severe. De asemenea, pot să apară tromboze (formarea de cheaguri) coronariene, convulsii, colaps rapid, pierderea cunoştinţei. În cazuri extreme, survine decesul.

Sfaturi de prim-ajutor

În cazul în care deshidratarea este moderată, persoana afectată trebuie să stea întinsă într-o încăpere răcoroasă, să îi fie aplicate comprese reci pe frunte şi încheieturi. Pierderile de lichide şi de săruri trebuie compensate prin consum de apă, sucuri şi supe. Aportul de lichide trebuie suplimentat până la dispariţia semnelor deshidratării. În cazul copiilor se recomandă administrarea de soluţii de rehidratare orală disponibile la farmacie. Dacă starea nu se ameliorează, copilul trebuie dus la medic.  



Recente

silueta jpg
masina de spalat vase jpg
femeie care folose;te telefonul mobil  foto   Shutterstock jpg
Cheesecake cu lamaie  Sursa foto shutterstock 2140680263 jpg
stres  foto   Shutterstock jpg
De ce sa nu bei suc de portocale dimineata  Sursa foto Pixabay fresh orange juice 1614822 1280 jpg
Ciorba de urzici cu pui  Sursa foto shutterstock 388196338 jpg
Floricelele de porumb, benefice pentru sanatate  Sursa foto Pixabay food 3060464 1280 jpg
Tort cu biscuiti si caramel, Sursa foto shutterstock 1889440468 jpg
Imunitate jpg
Tort cu frisca si capsuni  Sursa foto shutterstock 1132012664 jpg
clickpentrufemei ro (7) jpg
Paste din dovlecei cu chiftelute  Sursa foto shutterstock 1459898876 jpg
Atentie la capuse Cand sa apelezi la medic  Sursa foto Pixabay  ixodes ricinus 5260258 1280 jpg
Imagine clickpentrufemei jpg
Oatzempic jpg
Ți ai renovat bucătăria și ai nevoie de un frigider nou jpg
o femeie eleganta jpg
plosnite jpg
Salata cu tin si quinoa  Sursa foto shutterstock 1009968754 jpg