AUDIO Mesaje subliminale demonice ascunse în piese celebre: „Satana a organizat propria religie“

1 profimedia 0292223682 jpg jpeg

Adepţii teoriei conspiraţiei găsesc mereu ameninţări în tot ce ne înconjoară, de la vaccinurile COVID la muzică. Unii dintre suţin că unele piese, redate invers, conţin mesaje satanice subliminale.

În 1878, la un an după ce inventat fonograful, Thomas Edison a remarcat că cilindrul putea fi rotit înapoi, cu efecte plăcute: „cântecul este încă melodios în multe cazuri, dar total diferit de cântecul reprodus în modul corect”.

Fenomenul mesajelor subliminale din cântece nu aparţine exclusiv rockului şi metalului. The Beatles au fost pionierii practicii „backmasking” (voci redate în sens invers).

Acuzaţiile de mesaje demonice ascunse în piese (relevate atunci când erau redate invers) au început să apară la sfârşitul anilor 1970, probabil inspirate de o scenă din filmul „Exorcistul“ din 1973, în care o bandă pe care e înregistrată victima posedată mormăind ceva inteligibil, conţine, de fapt, un mesaj în engleză, atunci când e redată invers.

Creştinilor fundamentalisti din America li s-au alăturat părinţii preocupaţi, astfel că trupe precum Led Led Zeppelin, Judas Priest sau The Eagles au fost acuzate că au răspândit mesaje satanice subliminale.

The Beatles - „I’m So Tired“

Poate că una dintre cele mai cunoscute conspiraţii din istoria muzicii este legată de melodia „I’m So Tired“ (1968), a trupei The Beatles. Spre sfârşitul piesei, John Lennon este auzit vorbind un fel de „păsărească“. Dar, derulat invers, unii ar putea auzi „Paul este un om mort, dor de el, dor de el, dor de el”. Acest lucru se leagă de conspiraţia „potrivit căreia, în 1966, Paul McCartney a murit într-un accident auto şi trupa l-a înlocuit cu o sosie.

Led Zeppelin - „Stairway to Heaven“

Versurile melodiei „Stairway to Heaven”, a trupei Led Zeppelin, par metaforă după metaforă, sunt ciudate şi complicate. Un preot american a lansat în 1982 o teorie conform căreia versurile, derulate în sens invers, transmit mesaje sataniste. Paul Crouch era convins că, ascultate invers, versurile „If there’s a bustle in your hedgerow / Dacă există forfotă în gardul tău viu“ însemnau: „Here’s to my sweet Satan. The one whose little path would make me sad, whose power is Satan. He will give me those with him 666. There was a little tool shed where he made us suffer, sad Satan / În sănătatea dragului meu Satan. Cel a cărui cale m-ar face să fiu trist, a cărui putere este Satana. El le va da acelora care sunt cu el 666. S-a lepădat o unealtă acolo unde el ne-a făcut să suferim, Satan cel trist“.

Judas Priest – „Better by You, Better than Me“

Judas Priest a născut una dintre cele mai mari controverse din muzică atunci când doi fani s-au sinucis după ce ar fi fost influenţaţi de versurile trupei. Mesajul invers din „Better by You, Better than Me“ repetă continuu: „Do it! Fă-o”. În 1985, cei doi fani, Raymond Belknap şi James Vance, au mers lângă o biserică şi s-au împuşcat. Belknap a murit pe loc, iar Vance a supravieţuit împuşcăturii, dar a murit trei ani mai târziu din cauza complicaţiilor. Înainte de a muri, Vance a spus: „Am fost «programaţi». Ştiam că o voi face. Îmi era frică. Nu am vrut să mor. Dar nu am avut de ales“. Părinţii au dat trupa în judecată, dar cazul a fost respins deoarece judecătorul a decis că formaţia nu a fost responsabilă pentru decese.

Eagles – „Hotel California“

În ciuda faptului că piesa „Hotel California“ este o odă adusă Hollywoodului, versurile piesei ar putea face aluzie la o forţă mult mai întunecată. Dacă ascultaţi primul vers al piesei de la coadă la cap, veţi putea descifra, cu uşurinţă, cuvintele „Yes, Satan organized his own religion/ Da, Satana a organizat propria religie“ sau „Satan, he hears this. He had me believe in him / Satana aude asta. Mi-a făcut să cred în el ”. Ar putea fi o prostie să crezi aceste mesaje ascunse atunci când trupa însăşi neagă aceste afirmaţii, dar, în mod ciudat, poţi distinge acele mesaje când piesa e redată invers.



Recente

Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg