Banii nici măcar nu întreţin fericirea

1 62895 original jpg jpeg

Cercetătorii americani de la Universitatea Brigham Young au demonstrat că poţi cumpăra orice numai o căsnicie fericită şi stabilă nu, contrazicând zicala potrivit căreia „banii n-aduc fericirea, dar o întreţin”.

Oamenii de ştiinţă au studiat circa 1.750 de cupluri căsătorite din Statele Unite ale Americii. În urma analizelor lor statistice,ei au observat că perechile pentru care banii nu erau importanţi şi care nici nu aveau o situaţie financiară foarte bună,erau mulţumiţi de căsătoria lor,spre deosebire de cuplurile materialiste şi înstărite.

Modul în care partenerii percep banii este mai important pentru sănătatea căsniciei lor decât situaţia lor financiară propriu-zisă”,a spus Jason Carroll,coordonatorul studiului citat de site-ul Sciencedaily.com.

În ciuda materialismului pe care îl au în comun partenerii,un cuplu interesat mai mult de bani are mai puţine şanse la fericire decât unul în care numai unul dintre parteneri este materialist.

Uneori,oamenii se pot înşela cu privire la cât de importante sunt căsniciile lor pentru ei”,a mai atras atenţia Carroll. „De aceea,este util să faci un pas înapoi şi să vezi cât de mult te concentrezi asupra relaţiei tale de cuplu.



Recente

O scriitoare britanica a alergat 30 de minute pe zi  Ce efecte a observat  Sursa foto shutterstock 136301591 jpg
Cozonac Con jpg
Salata caprese Sursa foto shutterstock 2081011198 jpg
cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg