Bărbatul care a încercat să-l omoare pe Ronald Reagan, obsedat de Jodie Foster. A vrut s-o impresioneze pe actriţă

1 profimedia 0148304870 jpg jpeg

Preşedinţii, regii şi reginele, liderii militari şi religioşi au fost tot timpul, în istorie, ţintele asasinilor. Unele tentative de asasinat au reuşit, altele nu. Fostul preşedinte american Ronald Reagan este unul dintre norocoşii care au supravieţuit. Motivul nu a fost unul politic, iar fostul lider a fost pur şi simplu victima unui bolnav psihic.

În istoria Statelor Unite, patru preşedinţi au fost asasinaţi în timp ce se aflau în funcţie: Abraham Lincoln, James Abram Garfield, William McKinley şi John F. Kennedy. Regina Victoria a Marii Britanii a supravieţuit celor opt tentative de asasinat, iar supravieţuitorul absolut a fost Fidel Castro, care a dejucat nu mai puţin de 638 de astfel de tentative, iar asta pentru că îşi spiona toţi apropiaţii.

Ei nu sunt singurele personalităţi care au fentat moartea. Mai mulţi preşedinţi americani au supravieţuit şi ei, unii chiar în mod miraculos. Printre aceştia se numără Ronald Reagan.

Ronald Reagan a fost unul dintre cei mai importanţi preşedinţi americani şi un simbol al SUA. Mai mult, el a fost chiar întruchiparea visului american: băiatul sărac din Illinois, care a cucerit mai întâi Hollywoodul, apoi a ajuns preşedinte, la 69 de ani. 

John Hinckley Jr., cel care a încercat să-l asasineze pe Reagan, s-a născut în Oklahoma pe 29 mai 1955. A avut o copilărie normală, dar, mai târziu, după o carieră muzicală ratată şi abandonarea studiilor la Universitatea din Texas, sănătatea sa mintală s-a deteriorat.

A început să dezvolte o obsesie pentru filmul "Taxi Driver" şi protagoniştii peliculei, Robert De Niro şi Jodie Foster (în rolul unei prostituate). A început să se îmbrace ca personajul lui De Niro, Travis Bickle, a tinut un jurnal la fel ca Travis. A devenit obsedat de Foster. Pentru a o impresiona, a ales să facă în realitate un gest extrem: să-l asasineze pe preşedintele Ronald Reagan.

Hinckley i-a scris mai multe scrisori lui Jodie Foster, dar ultima, în martie 1981, a fost cea mai îngrijorătoare dintre toate. "Jodie, aş renunţa la ideea de a-l omorî pe Reagan, dacă aş putea să-ţi câştig inima şi să trăiesc tot restul vieţii cu tine", i-a scris el vedetei americane.

Pe 30 martie 1981, Hinckley a pornit atacul asupra preşedintelui Reagan şi a tras şase focuri de armă împotriva lui. Era, însă, un trăgător slab, tocmai de accea preşedintele a supravieţuit. Secretarul de presă, James Brady, a încasat primul glonţ, care i-a provocat leziuni cerebrale severe şi l-a lăsat pentru tot restul vieţii în scaunul cu rotile. Ofiţerii Thomas Delahanty şi Tim McCarthy din Serviciului Secret au fost, de asemenea, răniţi. Preşedintele nu a fost împuşcat direct, el a fost lovit de un glonţ care un ricoşat. Glonţul i-a străpuns plămânul, iar rana i-a pus serios viaţa în pericol, căci a fost spitalizat 11 zile.

La procesul lui Hinckley, în anul următor, acesta a pledat nebun şi a fost găsit nevinovat. A rămas închis într-un azil din Washington până în 2016, când s-a mutat la Kingsmill Resort, o comunitate închisă, cu reguli şi condiţii stricte. Hinckley (foto 1 şi 2 galerie) are astăzi 65 de ani şi trăieşte într-un regim relaxat de semi-detenţie. 



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg