Batoane cu magiun

1 65080 original jpg jpeg

Iată cum să prepari batoane umplute cu magiun de prune, aşezate strâns în tavă. Ele se unesc dospind, dar aceasta e vraja lor. Astfel marginea rămâne foarte moale şi gustoasă.

Ingrediente

300 ml lapte călduţ

3 linguri zahăr

25 g drojdie

600 g făină superioară

Un praf de sare

1 ou

2 galbenuşuri

60 g unt moale

Umplutură-1 borcan de magiun de prune

Pentru tavă-1 lingură unt

Deasupra-1 ou

Pregătire:circa 30 minute

Dospire:60 – 90 minute

Coacere:circa 25 minute

Mod de preparare:

1.Se presară o linguriţă de zahăr în 100 ml de lapte,se sfărâmă drojdia,se omogenizează şi se aşteaptă până se dizolvă drojdia. Se cerne făina într-un bol şi se omogenizează cu sarea şi cu restul de zahăr. Se face o adâncitură în mijloc,se adaugă oul şi gălbenuşurile,se toarnă restul de lapte şi laptele cu drojdia. Se începe frământarea cu mâinile sau cu malaxorul.

2. Când se încheagă aluatul,se încorporează untul,în două tranşe. Când aluatul devine neted şi lucios şi nu se mai lipeşte de bol sau de mâini,se pune într-un bol pentru dopsire,se acoperă şi se lasă la dopsit 45 de minute,până îşi dublează volumul.

3. Aluatul dopsit se răstoarnă cu grijă pe planşeta presărată cu puţină făină. Se întinde o foaie dreptunghiulară de circa 30 x 60 cm,cu grosimea de un deget. Se taie în două,pe lungime,după care fiecare parte se divizează în câte 6 părţi egale.

4. Se pune pe fiecare bucată 1 lingură de magiun,după care se rulează. Se unge cu unt o tavă emailată de mărime potrivită,astfel încât batoanele aşezate unul lângă altul să umple tava. Se acoperă cu un prosop de bucătarie şi se lasă la dopsit 30 de minute. Între timp se încălzeşte cuptorul la 180° C.

5. Batoanele crescute se ung cu oul bătut şi se coc 20 – 25 de minute,până devin aurii. Batoanele coapte se răstoarnă din tavă într-o bucată şi se rup cu mâna. Se servesc călduţe.