Băuturile preferate de regi şi regine. Ce alcool i-a prescris medicul lui Napoleon şi cine a adus ceaiul în Anglia?
De la berea preferată de câte o împărăteasă rusească la whisky-ul sorbit de vreo regină britanică, conducătorii regali nu şi-au ascuns niciodată preferinţele alcoolice. După cum era de aşteptat, gustul regilor şi al reginelor a fost modelat de vremurile în care au trăit, însă au existat şi destule cazuri în care suveranii au fost cei care au dat tonul la consumul vreunei băuturi, fie ele alcoolice sau nu. Mai mult, băuturile consumate de monarhi le consolidau statutul privilegiat, nefiind accesibile consumatorilor de rând.
Regii şi reginele au avut întotdeauna privilegiul de-a consuma orice pofteau. Aşa cum cei mai mulţi dintre noi ne începem ziua cu o cafea, Maria Antoaneta nu se dădea jos din pat până n-avea pregătită o cană mare de ciocolată fierbinte. Ciocolata fierbinte era un moft în secolul al XVIII-lea, o băutură a elitelor, nu a muritorilor de rând.
Ca Regină a Franţei, Maria Antoaneata îşi putea face poftele la orice oră din zi şi din noapte, motiv pentru care voia să aibă pregătită câte o ceaşcă din băutura preferată oricând. Pentru asta, angajase un Făcător de Ciocolată Fierbinte al Reginei, a cărui întreagă slujbă era să aibă pregătită băutura preferată a Majestăţii Sale.
Vinul reprezenta simbolul statutului social în Egiptul Antic din moment ce numai elitele îl beau. Regele Tutankhamun nu numai că bea vin oricând voia, ci angajase propriul om care îi făcea vin după plac. Însă care era preferatul lui – cel roşu sau cel alb? Ambele! De fapt, îi plăceau ambele atât de mult, încât a şi fost înmormântat cu borcane pline de vin.
Alexandru cel Mare a fost un alt mare consumator de vin. Ca orice macedon get-beget, prefera vinul, pe care îl bea în cantităţi destul de mari. De fapt, faptul că ajunsese să consume cantităţi mari de alcool i-a grăbit cel mai probabil sfârşitul. După o băută zdravănă, Alexandru cel Mare a pornit să atace şi să ardă oraşul persan Persepolis.
Regele Louis al XIV-lea şi Curtea Versailles erau sinonime ale decadenţei, motiv pentru care se consuma multă şampanie la fiecare masă posibilă. Medicii regali se temeau ca Regele să nu fie afectat de atâta şampanie şi i-au propus alte băuturi alcoolice. În plus, cum şampania se făcea doar în Champagne din nordul Franţei, erau tot timpul discuţii despre favorisme la curtea regală franceză.
Vinul preferat al lui Napoleon era Burgundy din Chambertin, pe care îl lua cu el în fiecare călătorie pe care o făcea. „Nimic nu face viitorul atât de roz ca atunci când îl priveşti printr-un pahar de Chambertin”, obişnuia să spună conducătorul francez. Napoleon nu consuma asemenea băutură doar de plăcere, ci şi pentru că medicul lui l-a încurajat să facă aşa ceva, pentru a-şi menţine sănătatea.
Regina Victoria a Marii Britanii prefera, în schimb, whisky-ul scoţian, pe care a ajuns să-l adore după numeroasele veri petrecute la Castelul Balmoral din Scoţia. Însă suverana care a trăit până la 81 de ani ajunsese să facă un cocktail din mai multe băuturi – whisky, vin roşu, ceai şi apă minerală.
Că tot veni vorba despre ceai, cine a ajuns să-l facă cunoscut în Marea Britanie? Fiica Regelui Portugaliei, Catherine de Braganza, care s-a dus în Anglia ca mireasă a lui Clarles al II-lea. Odată cu zestrea adusă în Marea Britanie, Catherine a adus şi ceai. La acea vreme, în 1662, în Anglia, ceaiul avea doar proprietăţi medicinale. Spre deosebire la ceilalţi, ea îl bea de plăcere şi i-a determinat şi pe alţii să facă la fel. Catherine a transformat consumul de ceai într-o adevărată activitate socială, ce a devenit rapid la modă.
Foto - Shutterstock
