Blănuri la evenimentele sportive şi ciorapi pe sub costumele de baie, printre tendinţele modei din anii '20

1 d36b63b60096f63e553072a7f5bf4f9c jpg jpeg

În timp ce în epoca victoriană (1837 - 1901), femeile adoptau un stil de modă în care rochiile lungi şi corsetele erau reprezentative, în anii 1920 lucrurile au mers total în direcţia opusă.

Cumpărătoarele de haine nu şi-au mai dorit să îşi accentueaze formele, ci, din contră, să le ascundă. Femeile purtau haine cât mai largi, pantaloni scurţi, iar părul şi machiajul erau în stilul băieţesc - se purtau tunsorile scurte şi machiajul natural. Bărbaţii purtau paltoane lungi şi de blană şi se bazau pe costume personalizate. Fizicul masculin ideal al acelor timpuri era construcţia subţire.

Rochia Flapper ascundea formele femeilor

Rochiile Flapper au reprezentat începutul unei noi ere - odată cu lansarea lor, genunchii femeilor au început să fie vizibili, în special când ele dansau Charleston. Rochiile Flapper se puteau croi şi acasă, chiar şi de către clasa de mijloc, astfel încât orice femeie era capabilă să aibă acelaşi stil ca şi una bogată. După această rochie, şi-a luat numele şi o generaţie - Generaţia Flappers - tinerele din anii 1920, care purtau fuste scurte (la nivelul genunchiului), îşi fluturau părul în vânt şi ascultau jazz.

Citeşte şi: Cele mai ciudate tendinţe în modă din lume. Rochiile cu arsenic şi hainele cu efect bufant pe burtă

Paltoane de blană la evenimentele sportive

Începutul anilor 1900 a marcat începutul popularităţii hainelor de blană. În acele vremuri, oamenii bogaţi se îmbrăcau în blănuri de nurcă, vulpe, zibă şi hermină. Cei mai bogaţi purtau blănuri de raton, castor şi bivoliţă, iar cei din clasa de mijloc cumpărau şi purtau blănuri de iepure şi de veveriţă. În Anglia, două treimi dintre femei deţineau un tip de haină de blană. Atât bărbaţii, cât şi femeile purtau blănuri de raton, în special la evenimente sportive.

Ciorapi pe sub costumul de baie

În anii ’20, femeile au adoptat stilul androgin - evitau corsetele şi hainele care le puneau în evidenţă formele, purtau sutien doar pentru a-şi aplatiza pieptul şi îşi tăiau periodic părul pentru a-şi semnala independenţa. Ele îşi doreau tunsori scurte sau bob. De asemenea, în anii 1920, femeile au început să poarte costume de baie, iar pe dedesubt ciorapi. Totodată, atât bărbaţii cât şi femeile obişnuiau să poarte pantaloni jodhpur, un fel de pantaloni sport, în care oamenii se simţeau relaxaţi.

Citeşte şi: Tendinţe ciudate din moda anilor 90: picioare machiate, pălării cu elice şi costume-sirenă

Pălăriile clopot erau purtate indiferent de anotimp

Pălăria „Cloche” (Clopot) a fost favorita femeilor care aveau o tunsoare bob în perioada anilor 1920. Ocazional, pălăriilor li se mai adaugau şi decoraţiuni, precum ace sau panglici. Femeile purtau acest tip de pălării indiferent de anotimp, deşi materialul se schimba în funcţie de temperatura de afară.

Sursă foto: Pinterest 



Recente

Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg