Britney Spears a devenit mamă la numai 23 de ani. Provocările maternităţii pentru Prinţesa Pop

1 brit jpg jpeg

Întreaga lume a fost uimită să afle că superstarul pop s-a măritat cu Kevin Federline în 2004, după ce îl cunoştea pe dansator de numai trei luni. Avea 22 de ani atunci şi a rămas însărcinată la scurt timp după nuntă.

Primul fiu al cântăreţei, Sean, a venit pe lume în 2005, după care fratele lui, Jayden, s-a născut la numai un an distanţă, în 2006. Drept urmare, Britney avea doi copii mici la vârsta la care chiar ea avea nevoie de ghidare şi de sfaturi pentru a-şi trăi viaţa cât mai frumos posibil. Din păcate nu s-a întâmplat chiar aşa şi diva pop s-a părăbuşit în văzul lumii, pierzând custodia copiilor ei.

La 39 de ani, Spears a recunoscut, într-o postare pe Instagram, că şi-a întemeiat o familie mult prea devreme, cu toate că şi-a dorit să cunoască maternitatea încă de tânără: „Îmi închipui cum o să fiu eu ca mamă. Anul viitor, la 23 de ani, o să-mi îndeplinesc acest vis, asta e clar!”, spunea în 2004, în revista People. Şi chiar asta a făcut!

În 2019, Brit a publicat o imagine cu ea şi băieţii ei stând la piscină, pe vremea când copiii ei erau mai mici. „Am devenit mamă la o vârstă foarte tânără... la toate piscinele unde mergeam, toţi copiii veneau la mine pentru eu eram cea care venea cu cele mai multe jucării. Eram mama tuturor...”, a dezvăluit vedeta. Dar lucrurile nu au fost la fel de simple şi de frumoase precum le descrie Spears!

Conform celor de la Daily Mail, copiii ei, Sean (17) şi Jayden (14), şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii lor cu tatăl lor Federline, după ce Britney a pierdut custodia lor şi nu mai avea niciun drept să-şi gestioneze averea şi să decidă asupra prezentului şi viitorului fiilor ei.

După cum s-a făcut public în 2019, artista a primit doar 30% din custodia adolescenţilor ei, tatăl lor având restul de 70%. Iar acest lucru a fost posibil după ce vedeta a avut o cădere nervoasă în public, când s-a ras în cap de faţă cu pararazzi şi a lovit cu umbrela în maşina unui jurnalist. Întregul ei comportament a fost surprins de presa care îi urmărea fiecare pas şi fiecare episod de răzvrătire.

Spears postează rar imagini cu familia ei, tocmai pentru că este un subiect delicat pentru ea, cel mai probabil. Însă atunci când o face, le transmite băieţilor ei toată dragostea de care este în stare: „Oooo, cât au crescut! Mama vă iubeşte foarte, foarte mult, băieţi!”

Foto - Instagram Britney Spears



Recente

un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg
OCC Elixirul Dragostei UNITER jpg