Cafeaua reduce riscul de apariţie a bolii Alzheimer

1 66865 original jpg jpeg

Persoanele care consumă în mod constat cafea au un risc mai mic de a suferi din cauza maladiei Alzheimer, potrivit cercetătorilor americani de la Universitatea South Florida.

Oamenii de ştiinţă afirmă faptul că această băutură cu rol stimulant declanşează o reacţie chimică la nivelul creierului care previne distrugerile cauzate de această maladie incurabilă,cu efecte devastatoare.

Studiul arată că pacienţii care prezentau primele semne ale bolii beau doze zilnice de cafea cu 51% mai mici în comparaţie cu persoanele neafectate de maladia Alzheimer.

La cercetare au luat parte 124 de persoane în vârstă de peste 65 de ani,care au fost monitorizate timp de 4 ani.

Potrivit unor studii efectuate anterior,cafeau are şi alte beneficii asupra organismului. Un consum moderat de cafea combate depresia la femei şi reduce cu 25% riscul de a suferi din cauza unui accident vascular cerebral.

Maladia Alzheimer,cea mai frecventă formă de demenţă întâlnită la persoanele în vârstă,se caracterizează printr-o acumulare de plăci beta-amiloide-un tip de proteine-în creier şi prin depuneri fibroase,formate de proteina tau în neuroni.

Boala provoacă pierderea progresivă şi ireversibilă a facultăţilor mintale. Maladia Alzheimer afectează aproape 36 de milioane de persoane pe plan mondial în anul 2010.