Mii de fete părăsesc brusc copilăria aducând pe lume copii doriţi sau nu. Fie că sunt abuzate de rude,de necunoscuţi sau sunt măritate conform obiceiurilor comunităţii din care provin,ele îşi trăiesc singure drama care le marchează pe viaţă.

De la păpuşi la bebeluşi

În România,în fiecare an,peste 10.000 de fete între 11 şi 17 ani devin mame. Fără informaţii,fără metode contraceptive,nu au nimic de aşteptat de la nimeni. Când sarcina e descoperită,drumul viitoarelor mame devine un adevărat calvar:familia le respinge,iar instituţiile statului,de la care ar putea obţine ajutor,sunt o mare necunoscută.

Teoretic,ar trebui să se adreseze Protecţiei Copilului şi centrelor maternale,care oferă consiliere psihologică,socială,ajută la reintegrarea socială şi oferă chiar găzduire pe o perioadă limitată fetelor respinse de familie. Totul sună bine,dar mamele-copile habar n-au de unde să ceară sprijin material şi consiliere.

Poveşti care spun acelaşi lucru

Povestea tristă a copilelor care devin mame este oarecum asemănătoare.„Aveam 14 ani şi-mi
făcusem primul prieten”
,povesteşte Mioara,o fărâmă de om cu ochi mari şi braţe firave.

„Eram îndrăgostită sau cel puţin aşa credeam atunci. Părinţii mei sunt foarte severi,mai ales tata,şi nu mă lăsau la discotecă sau să vin târziu acasă. Chiuleam de la şcoală ca să mă văd cu prietenul meu. N-am ştiut că sunt însărcinată până nu mi-a fost rău. Mi-a fost frică să spun acasă. Când a început să se vadă burtica,tata m-a alungat. Nici la şcoală nu m-am mai dus,că mi-era ruşine. Am găsit adăpost la nişte oameni cumsecade,care mă ajută şi acum. Mă mai ajută şi mama,dar fără ştirea tatei. Vreau să-mi termin şcoala şi să fac şi liceul. M-au întrebat la spital dacă vreau să-mi dau copilul,dar n-am vrut. Şi îl îngrijesc bine,nu s-a îmbolnăvit,cum au păţit alţi copii cu mame tinere,ca mine”.

Fetei îi e greu,şi ştie că îi va fi şi mai departe,dar iubeşte mogâldeaţa care-i zâmbeşte ştirb,şi spune că va face tot ce se poate ca să le fie bine. Deşi poate părea ciudat,abandonul în rândul mamelor minore este mic. Ele aleg să păstreze copilul,deşi nu primesc ajutor de la stat,iar familiile din care provin sunt,de cele mai multe ori,nevoiaşe.

„Statul nu m-a ajutat cu nimic...”

„Am rămas însărcinată la 16 ani. Gândul de a fi mamă m-a speriat la început,dar apoi m-am hotărât să fac copilul. Statul nu m-a ajutat cu nimic,n-am putut să iau cei 600 de lei pentru că nu lucrasem cu carte de muncă minimum şase luni. Cum să lucrez,dacă eram elevă? Aşa că nu iau decât cei 200 lei pentru copil. Nici la spital nu a venit vreun asistent social să se intereseze de mine. Am avut o colegă de salon care avea 14 ani când a născut;nici la ea n-a venit nimeni. Am avut noroc cu doctoriţa cu care am născut,o rezidentă foarte drăguţă,care m-a susţinut psihic şi s-a purtat foarte frumos cu mine”,ne povesteşte Cristina,o tânără mămică.

Ea este un caz oarecum fericit,dacă putem spune aşa. A găsit sprijin în familie,în tatăl copilului şi s-a reîntors la şcoală,dar la un liceu particular. Mulţi profesori consideră că o elevă însărcinată nu reprezintă un exemplu bun pentru colege şi refuză să le mai primească la ore. Nici la cursuri serale sau cu frecvenţă redusă nu pot merge,pentru că Legea Învăţământului are o hibă:elevii sub 18 ani nu pot merge la seral.

Soluţii? Nu prea!

„Legea spune că eşti minor şi nu ai discernământ până la 18 ani pentru că într-adevăr nu ai. Copiii fac copii dintr-o greşeală,nu realizează în mod real ce se întâmplă cu ele sau cu copilul”,spune Evelyn Cristescu,medic planificare familială la centrul medical „Sănătatea ta”.

„Este o problemă de medicină preventivă care trebuie tratată cu toată seriozitatea,pentru că e vorba de copii abandonaţi,de avorturi care pot duce mai târziu la infertilitate,de traume psihice care,poate,nu se vor vindeca niciodată. Vârsta de debut sexual a scăzut şi societatea nu vrea să accepte asta,din păcate.”