Când ştii că cineva flirtează cu tine? Iată dovezile ştiinţifice!

1 cuplu shutterstock 277170644 jpg jpeg

Oamenii de ştiinţă au studiat expresiile faciale ale celor interesaţi de alte persoane pentru a descoperi ce feţe facem atunci când suntem atraşi de cineva.

Nu ştim de fiecare dată când cineva e interesat de noi şi poate că nici noi nu ne descurcăm atât de bine când vine vorba de transmis anumite mesaje subtile celui pe care-l preferăm şi pe care ne dorim să-l cunoaştem mai bine. Şi atunci ce e de făcut? Să ne lăsăm pe mâna ştiinţei, care ne poate spune cu precizie care sunt expresiile feţei pe care le face cineva care flirtează. Publicat în Jurnalul Cercetării sexului, Indentificarea Expresiei faciale a celui care flirtează şi efectul pe care-l are asupra bărbaţilor, studiul făcut de Parnia Haj-Mohamadi, Omri Gillath şi de Erika L. Rosenberg a identificat câteva mişcări ale feţei care denotă flirtul.   

“Starea pe care o avem nu este întotdeauna transmisă prin cuvinte, ci prin expresii ale feţei. Noi am studiat existenţa anumitor mişcări ale feţei care sunt folosite mai ales de femei atunci când sunt interesate de un bărbat”, stă scris în studiul respectiv.

Pentru cercetarea lor, oamenii de ştiinţă au folosit Facial Action Coding System pentru a investiga „rolul expresiilor care denotă flirt în comunicare şi iniţierea împerecherii”. Acest sistem foloseşte 23 de mişcări faciale care pot trăda diverse emoţii umane.

Pentru a se realiza studiul, câţiva actori şi voluntari au pozat flirtând aşa cum au considerat ei că trebuie sau conform instrucţiunilor date. „Pentru prima dată, am identificat nu numai expresiile care reprezintă flirtul, dar am putut descoperi şi funcţia pe care acestea o au – de a activa legătura pe care o au cu relaţiile şi sexul”, a dezvăluit Gillath pentru Cosmopolitan.

La finalul studiului, cercetătorii au descoperit 4 mişcări faciale care indică interesul romantic sau sexual al femeilor pentru bărbaţi. Bineîneţes că şi inversul este valabil, însă e posibil ca toate concluziile studiului să aibă la bază expresiile pe care le fac femeile şi mai puţin cele făcute de bărbaţi pentru simplul motiv că ele sunt mai expresive de obicei.

Care sunt cele 4 mişcări ale feţei care denotă flirt?

1. capul întors într-o parte

2. bărbia lăsată puţin în jos

3. un zâmbet timid

4. privirea spre cel sau cea cu care se flirtează.

Acest studiu nu este singurul care şi-a propus să studieze flirtul. Altul şi-a propus să descopere de ce flirtează oamenii. În 2004, David Dryden Henningsen, un profesor de la Universitea de Nord din Illinois, a indicat şase motive pentru care oamenii flirtează, conform celor publicate în Business Insider.

6 motive pentru care oamenii flirtează:

1. sexul

2. pentru a nu-şi ieşi din mână, e perceput ca un sport

3. încercarea de-a vedea cum ar fi să începi o relaţie

4. încercarea de-a creşte intimitatea într-un cuplu

5. creşterea încrederii în sine

6. încercarea de-a cuceri pe cineva care este deja cu altcineva.

Foto - Shutterstock



Recente

7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg
relatie jpg
test, relatie, cuplu jpg
shutterstock 2014844981 jpg