Înaintea planificării unei sarcini, este recomandată efectuarea unor analize medicale care evidenţiază posibila apariţie a unor probleme. Una dintre acestea este oprirea din evoluţie a sarcinii, numită şi avort reţinut. Sarcina oprită în evoluţie sau avortul reţinut reprezintă retenţia unui ou sau făt a căror dezvoltare a fost sistată, dezvoltare nu mai lungă de trei luni de gestaţie (peste trei luni se consideră moarte intrauterină a fătului). Retenţia poate dura patru-opt săptămâni sau chiar mai mult. Sarcina evoluează iniţial normal, după care semnele subiective de sarcină dispar, uterul nu se mai măreşte în dimensiuni, acestea putând chiar involua.

Poate apărea o uşoară sângerare

De cele mai multe ori, sarcina oprită din evoluţie nu dă simptome. În alte cazuri, poate apărea mică sângerare vaginală, sângele având de obicei o culoare mai închisă. De asemenea, pot dispărea semnele specifice sarcinii, precum greaţa şi vărsăturile. La ecografie nu se mai observă semnele de viabilitate fetală, iar secreţiile hormonale se modifică, putând reveni la nivelul stării de negraviditate.

Cele mai implicate cauze asociate opririi în evoluţie a sarcinii sunt cele genetice, mai ales dacă această complicaţie survine în primele 12 săptămâni. Este vorba despre anomalii cromozomiale, fie deja prezente la unul dintre părinţi, fie nou apărute, care sunt incompatibile cu supravieţuirea fătului. Dacă sarcina se opreşte din evoluţie după 12 săptămâni de gestaţie, sunt implicate, de obicei, alte cauze, precum dezechilibrele hormonale, diverse infecţii ale tractului genital şi bolile uterine (printre care fibromul). O altă cauză importantă care duce la avort reţinut este cea de ordin imunologic. Astfel, sunt mai expuse gravidele purtătoare ale anticorpilor anticardiolipinici (ACA). Doar aproximativ 15 la sută dintre femeile purtătoare ale acestor anticorpi vor putea dezvolta o sarcină până la termen. De asemenea, prezenţa bolilor autoimune poate duce la oprirea din evoluţie a sarcinii. Lupusul eritematos sistemic se asociază frecvent cu avorturi spontane, fie în primul trimestru de sarcină, fie în al doilea trimestru, şi cu moartea intrauterină a fătului.

Şi alimentaţia dezechilibrată şi săracă în nutrienţi, fumatul, consumul de alcool şi expunerea îndelungată la poluanţi (gaze anestezice, formaldehidă, plumb, etilenoxid etc.) sunt alţi factori implicaţi în oprirea evoluţiei sarcinii. Există şi numeroase situaţii în care cauza nu poate fi identificată.

Este nevoie de declanşarea avortului

În aproape 30 la sută din cazuri, sarcinile oprite în evoluţie dau avort spontan. Dacă nu se produce expulzia naturală, este nevoie de inducerea acesteia, de cele mai multe ori prin perfuzii sau cu ajutorul medicamentelor, după care se face un chiuretaj. În situaţia în care nu se declanşează avortul prin aceste metode, se recurge la operaţia de cezariană.

Ce analize se impun

În cazul opririi repetate din evoluţie a sarcinii, este nevoie de teste suplimentare, pentru depistarea cauzei. Pe lângă analizele necesare pentru diverse infecţii (Ureaplasma urealyticum, Mycoplasma hominis, Chlamydia trachomatis, Toxoplasma gondi), trebuie efectuate şi teste genetice şi imunologice. Astfel, este nevoie şi de dozarea anticorpilor antifosfolipidici (precum cei anticardiolipinici şi anticoagulantul lupic). Este posibil ca sindromul antifosfolipidic să fie cauza sarcinii oprite din evoluţie, afecţiune asociată cu predispoziţia la tromboze arteriale sau venoase şi cu pierderi repetate de sarcină.

 

FOTO Unsplash.com