Carmen Iohannis, lăudată în presa internaţională pentru ţinutele purtate la Paris

1 84085 original jpg jpeg

Carmen Iohannis a fost lăudată în presa internaţională pentru ţinutele pe care le-a purtat la dineul dat de familia Macron la Palatul Elysee, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la semnarea Armistiţiului care a încheiat Primul Război Mondial.

Prima doamnă a României a fost apreciată de presa internaţională pentru ţinutele pe care a ales să le poarte la Paris cu ocazia Zilei Armistiţiului.

Într-un articol despre Primele Doamne participante, Daily Mail comentează ţinutele soţiilor liderilor europeni, iar Carmen Iohannis a fost remarcată graţie eleganţei de care a dat dovadă.

Carmen Iohannis a ales un palton bleu pentru prima parte a zilei, la dejunul de la Palatul Elysee. Daily Mail a lăudat paltonul albastru de catifea, oferind şi câteva detalii din biografia Primei Doamne.

Totodată, jurnaliştii au observat că soţia preşedintelui român avea unghiile vopsite în roşu şi au apreciat pata de culoare pe care a adus-o ţinutei sale în acest fel.

image

Pentru seară, la dineul oficial la care au participat toţi şefii de stat ai ţărilor implicate în primul Război Mondial, printre care şi Donald şi Melania Trump, Carmen Iohannis s-a prezentat într-o rochie confecţionată din catifea albastră, Prima Doamnă atrăgând, astfel, toate privirile.

Preşedintele Klaus Iohannis s-a numărat printre cei peste 70 de lideri internaţionali care au participat, duminică, la Arcul de Triumf din Paris, la ceremonia Centenarului Armistiţiului care a pus capăt ostilităţilor din Primul Război Mondial.



Recente

marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg
Meghan Fox  Instagram jpg
Cristiano Ronaldo este in vacanta cu familia  jpg
Bella Hadid  foto   Shutterstock jpg
Keely Brosnan si Pierce Brosnan  jpg