Casnicele. De ce le invidiem?

Zilele lor nu includ cele opt ore de serviciu. Nu au aşa ceva. Au însă proiecte, copii, grădini cu flori. Suficiente motive să le invidiem, nu-i aşa?

Le comentăm sau le invidiem? Sau poate că le comentăm pentru că le invidiem? Dana mi-a adus un text pe care îl găsise pe un blog.

Câteva „sfaturi” pentru femeile care nu merg la serviciu opt ore pe zi. Am citit primul rând:„Amintiţi-vă că un strat de praf protejează lemnul mobilelor!”

Amuzant,m‑am gândit. Suficient ca să aflăm cum trăiesc „casnicele“ cu adevărat. Sau altfel spus,cum o fi viaţa fără serviciu?

 Acasă,«full time»

Delia,Ella şi Dana sunt trei femei care trăiesc oarecum diferit faţă de mine. Poate că şi faţă de tine,care citeşti aceste rânduri. ­

Dacă o să-ţi spun că ele trăiesc libere,fără constrângerile unor sarcini de serviciu,o să ridici întrebător dintr‑o sprânceană.

­Deja nu le priveşti cu ochi buni. Dar dacă-ţi voi mai spune şi că zilele lor încep tot la 6.30 dimineaţa şi se termină tot cu o ­cină gătită la 8 seara?

M-am tot ­întrebat cum trăieşte o femeie ­care nu trebuie să fie la ora 9.00 în faţa unui şef.

Şi nu mi-a fost uşor să-nţeleg că,de fapt,ăsta era visul meu secret. Dar chiar e de vis?

 Ella,copilul şi magazinul de pantofi

Ella (33) e o femeie frumoasă,născută în Bistriţa,cu o facultate de Ecologie şi Protecţia mediului făcută în Cluj,unde şi-a cunoscut soţul.

Apoi au plecat în America. Norbert (8),fiul lor,s‑a născut acolo. În 2009,din cauza crizei economice,s-au întors. Bistriţa,Cluj,Bucureşti.

Au rămas aici. O zi din viaţa Ellei începe dis-de-dimineaţă,la 6.30,cu pregătirea lui Norbert pentru şcoală şi cu micul dejun.

După-amiază în parc

Îşi duce copilul la şcoală şi stă de vorbă cu învăţătoarea. Norbert se întoarce acasă la 6.00. Până atunci,Ella se ocupă de-ale ei.

E voluntar în proiecte de mediu,masterand şi administrator al unui site american care comercializează pantofi.

Delia şi Sara

Site-ul ăsta e un job cu care a venit din America şi,deşi îi ocupă cel mult două ore pe zi,îi aduce suficienţi bani cât să nu-i trebuiască un job în România.

Joburile din America

Să nu crezi că ea a trăit aşa dintotdeauna. Îşi aminteşte cum,ajunsă în America,a făcut de toate.

„Am început lucrând ca ­babysitter sau chelneriţă. Într-un final,aveam un post de office manager în Chicago. Dar a venit criza şi,rămânând acolo,ar fi însemnat să încep de jos din nou.”

Soţul ei era şi acolo şi e şi aici freelancer pe foto şi video. Iar ea lucrează 15 ore pe săptămână,dar tot ajunge acasă pe la 8 seara,după master,şi pregăteşte cina.

Între timp,soţul ei îl ia de la aikido pe fiul lor. Asta-i regula:Ella îl duce la sală pe Norbert şi el îl aduce. Pentru parc,role,trotinetă,expoziţii,au weekendurile! Ca noi toţi.

 Dana s-ar întoarce la viaţa de angajat

Dana (40) locuieşte în Chitila,la curte. ­Este mama lui Andrei (13),născut cu boala ­celiacă. Băiatul e alergic la gluten şi are un regim alimentar special.

„Trebuie să-l supraveghez tot timpul:pentru el foarte multe alimente banale reprezintă tentaţii periculoase. Acum,când a crescut,e destul de greu,era mult mai uşor de controlat când era mic”,spune Dana,care nu mai lucrează de un an.

Andrei,fiul Danei (dreapta)

Recunoaşte însă că e în căutarea unui serviciu. Deşi soţul ei e şofer de tir,nu le e uşor,cu un copil mare şi cu o casă de întreţinut.

La fel ca Ella,şi ea se trezeşte la 6.30,se ocupă de mâncare,de teme,de casă,de Andrei. În grădină,a plantat roşii,ardei,flori,de toate. Iar trei ore pe zi şi le petrece lucrând part-time,de acasă,pentru o firmă de parfumuri şi cosmetice.

Câştigurile sunt mici,cât să acopere prea puţin din cheltuielile casei. Motiv pentru ­care Dana se gândeşte să se întoarcă la viaţa de angajat cu normă-ntreagă.

Delia,voluntar cu normă-ntreagă

Delia (40) e o minionă pe ­care o vezi doar zâmbind. Cândva a ­lucrat cinci ani într-o bancă,apoi într-o agenţie literară.

Familia Deliei,la munte

Dar când fetiţa ei,Sara (8 ani),a mai crescut,şi‑a dat seama că e mai important timpul petrecut cu ea.

Delia a devenit voluntar pentru Mai Mult Verde,organizaţia ecologistă condusă de Dragoş Bucurenci.

O vacanţă recentă

Merge mereu la plantări,îşi ia copilul şi soţul şi fac pădurile să apară.

Seri în familie,la înot şi la film

Soţul Deliei are o mică firmă de papetărie. Ea a înfiinţat Grupul Vecinilor în cartier,în Drumul Taberei,şi a transformat locul.

Zilele încep la ora 7.00. La 7.50,autobuzul şcolii la care învaţă Sara opreşte în faţa casei. Delia rămâne acasă cu munca ei de voluntar. „Ce te mobilizează?”,o întreb.

„Convingerea că lucrurile se vor schimba!”De ­două ori pe săptămână,când fetiţa se întoarce de la şcoală,după ora 17.00,cele ­două merg la înot.

Uneori,merg toţi trei la un film. De obicei de desene animate,alese de Sara.

Ce am înţeles de aici?

„De ce te trezeşti atât de dimineaţă?”,o întreb pe Delia.„Păi,am un copil. Aşa se trezesc mamele.”

Delia cu familia şi prietenii

Şi înţeleg că programul meu e mai liber decât al lor. Deşi eu stau opt ore pe zi la birou. Dar eu nu am copil,nu pregătesc nici micul dejun,nici cina.

Totuşi,când te uiţi la proiectele lor frumoase,la copiii lor care seamănă cu cei din serialele americane (a fost primul lucru care mi-a venit în minte văzându-l pe băieţelul Ellei!),la timpul pe care îl au pentru copii şi pentru proiecte,n-ai cum să nu le invidiezi!