Cât de multe cunoşti despre originile legumelor? Cu ce mâncau indigenii cartofii pentru a le neutraliza otrava

1 randy fath 5ajvjvj9rg8 unsplash jpg jpeg

Majoritatea legumelor antice ar fi de nerecunoscut prin comparaţie cu forma pe care o au în prezent legumele. Străbunicul porumbului era un tip de iarbă care nu seamănă cu ştiuleţii aurii pe care îi ştim azi, iar vinetele aduceau mai mult cu nişte ouă.

În vechime, porumbul era o iarbă sălbatică numită teosint. Chiar dacă azi nu este tocmai un produs alimentar de bază, în America Centrală era acum aproximativ 4.300 de ani. Fermierii au domesticit selectiv peste 50 de tulpini separate de porumb, numite rase terestre. Deoarece a fost cultivat pe o arie geografică extinsă, fermierii individuali au obţinut rase care au fost adaptate la condiţiilor de mediu, motiv pentru care există o varietate mare de rase tradiţionale în prezent. Există dovezi arheologice potrivit cărora porumbul a fost domesticit în Mexic, în urmă cu 6.000 de ani în urmă. Află din cele ce urmează care sunt originile cartofilor, morcovilor, roşiilor şi vinetelor, precum şi modul în fost evitate în trecut efectele toxice ale unora dintre aceste legume!

Roşiile şi gogonelele sunt înrudite

Fosilele descoperite în anul 2017 indică faptul că familia din care fac parte roşiile şi gogonelele, numită Familia Solanacee, datează de cel puţin 52 de milioane de ani. Oamenii de ştiinţă le-au numit Physalis infinemundi, ceea ce înseamnă „la sfârşitul lumii”, deoarece au fost găsite în sudul Americii de Sud, în zona Patagoniei.

Roşiile au ajuns în Europa în jurul anului 1519, dar au fost cultivate în scop ornamental. Până la sfârşitul anilor 1700, roşia ca produs alimentar avea o reputaţie foarte proastă în Europa, pentru că se credea că că este otrăvitoare. La acea vreme, gospodăriile europene bogate foloseau platouri cu un conţinut ridicat de plumb. Roşiile, care se ştie acum că sunt foarte acide, erau servite de pe platouri de plumb şi era ingerată, odată cu ele, o cantitate periculoasă de plumb. De aceea, mulţi s-au îmbolnăvit şi chiar au murit. Unii oameni din colonii le-au adoptat de timpuriu, consumând roşii în anii 1700. În jurul anului 1850, roşiile au devenit atât de populare, încât asocierea celorlalte culturi comestibile cu acestea era o metodă de vânzare.

Vinetele aveau formă de ouă la început

Cele mai vechi descrieri ale vinetelor provin din literatura chineză antică din jurul anului 59 î.Hr. şi se scria că aveau formă de ouă. Există o varietate de nume pentru această plantă în India, ceea ce arată că a fost destul de populară în regiune.

Planta a călătorit în Europa odată ce maurii au cucerit Spania, în secolul al VIII-lea. De acolo, s-a răspândit încet în toată Europa şi în cele din urmă a ajuns şi în America.

Dacă n-ar fi fost domesticiţi, dovlecii şi dovleceii ar fi dispărut

În anul 2015, o echipă de cercetători americani a publicat o lucrare care sugerează că oamenii au salvat genul Cucurbita de la o dispariţie care putea fi provocată de animale. În formele lor sălbatice, speciile Cucurbita sunt amare, dar, în timp, oamenii au ales soiurile mai puţin amare pentru a le replanta, selectând în mod eficient soiurile mai dulci pur şi simplu după gust.

Morcovii erau subţiri, violeţi, albi şi galbeni

În secolul al X-lea, în Persia şi Asia Centrală, cel mai probabil în Iran şi Aganistan, morcovii sălbatici prindeau rădăcini. La începuturile lor, morcovii erau violeţi sau albi. Morcovii portocalii au fost dezvoltaţi mai târziu. Înainte ca morcovii să devină aşa cum îi ştim azi, seminţele lor erau folosite în scopuri medicinale.În timpul călătoriei sale de-a lungul secolelor şi continentelor, nenumăraţi botanici au reuşit să îmbunătăţească compoziţia, aspectul, aroma şi dimensiunea morcovilor antici şi să producă morcovul modern de culoare portocalie care a apărut pentru prima dată în Olanda din secolul al XVII-lea.

În secolul al XIII-lea morcovii au ajuns din Persia în Asia, în îndepărtata Japonia. În acelaşi timp, morcovul european a început să fie cultivat în grădini şi pe câmpuri din Franţa şi Germania. Morcovii aceştia erau erau nutritivi, iar popularitatea lor a permis răspândirea rapidă în întreaga Europă. În 1609, coloniştii englezi din Lumea Nouă au început să cultive morcovi în primul lor oraş Jamestown, Virginia (20 de ani mai târziu, producţia sa mutat în Massachusetts. Brazilia a fost prima ţară din America de Sud care a primit morcovi la mijlocul secolului al XVII-lea şi nu mult mai târziu morcovul a ajuns în Australia.

Morcovul galben a apărut în Ţările de Jos în secolul al XVII-lea. După ani de creştere selectivă, morcovul galben olandez a căpătat dulceaţă şi un miez mai puţin lemnos. Acest tip de morcov numit „Daucus carota” a devenit rapid popular în întreaga Europă.

În vechime, cartofii necesitau ritualuri speciale pentru a nu fi otrăvitori

Printre numeroasele culturi comestibile care au apărut în zorii civilizaţiei umane moderne şi au reuşit să se răspândească în întreaga lume, puţini au reuşit să se distingă prin robusteţea lor, calitatea depozitării şi valoarea nutritivă. Cartoful, plantă indigenă cu flori din America de Sud şi munţii Anzi (sudul statului Peru de azi şi nord-vestul Boliviei) a reuşit să-şi demonstreze utilitatea strămoşilor care l-au cultivat şi i-au asigurat supravieţuirea în ultimii 10.000 de ani. În prezent, cartofii reprezintă a patra cea mai mare cultură alimentară din întreaga lum, după porumb, orez şi grâu.

Povestea cartofului a început în urmă cu aproximativ 350 de milioane de ani, când au început să evolueze dintr-un strămoş otrăvitor. Cartoful a evoluat încet în forma sa actuală în zonele montane andine sud-americane dintre Peru şi Bolivia. Cartoful sălbatic a început să fie domesticit şi a ajuns în Europa pe la 1500, când primii cuceritori spanioli au început să exploreze America de Sud, mai ales după anii 1530, când au căutat aur în Peru.

În trecut, solanina din cartof a creat multe cazuri de intoxicare. În anul 1979, în sudul Londrei, 78 de şcolari şi profesori s-au îmbolnăvit simultan. Simptomele includeau vărsături, diaree, dureri abdominale şi depresie a sistemului nervos central. Mai mulţi pacienţi au fost în comă cu convulsii şi puseuri de febră. După circa 5 zile, toţi şi-au revenit. După o analiză atentă, debutul simptomelor a avut loc la 14 ore după ce băieţii au mâncat cartofi fierţi care aveau o concentraţie mare de toxină numită solanină. Există un indiciu pe care îl oferă cartofii când au o concentraţie mare de solanină, capătă culoarea verde. Culoarea este dată de clorofilă, iar aceasta apare în prezenţa solaninei.

Tinerii londonezi n-ar mai fi trecut prin această experienţă dacă ar fi ştiut că indigenii din Anzi au descoperit cât de toxici pot fi cartofii. Au evitat să-i mănânce până când au văzut că unele animale lingeau argilă înainte de a mânca plante considerate de indigeni otrăvitoare şi nu păţeau nimic. De aceea, au început şi ei să facă un soi de ritual şi consumau un fel de sos de argilă şi apă cu care mâncau cartofii. În cele din urmă au crescut cartofi mai puţin toxici, deşi au rămas unele dintre soiurile vechi, otrăvitoare care se mănâncă întotdeauna cu praf de argilă care se vinde pe pieţele peruviene şi boliviene.



Recente

Rebel Wilson jpg
JLo, inselata de Diddy  jpg
Robin Williams  foto   Shutterstock jpg
caravana2023 2 JPG
Kristen Stewart  foto   Instagram jpg
Rihanna jpg
marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Vrăjitorul din Oz jpg