Ce au mâncat la ultima masă celebrităţi din lumea întreagă

1 shutterstock 244216060 jpg jpeg

Foarte puţini oameni din lume – cu excepţia celor condamnaţi la moarte – au ocazia să aleagă ceea ce vor mânca la ultima masă. Şi cum nici statutul de celebritate nu te poate preveni în legătură cu momentul în care se va sfârşi totul, ultima masă a unor personalităţi a fost, de multe ori, simplă, deloc surprinzătoare.

Dacă ar fi puşi în faţa unei alegeri, unii oameni s-ar îndrepta spre mâncăruri de suflet, pregătite de mama sau de bunica în copilărie. Alţii, în schimb, ar opta pentru ceea ce n-au avut niciodată ocazia să guste: caviar, foie gras sau stridii.

Ultima masă luată de unele celebrităţi din diverse domenii reflectă foarte bine personalitatea lor, în timp ce pentru alţii preparatele servite au fost o pură întâmplare. Iată ce au mâncat înainte de a muri actori, cântăreţi, politicieni sau scriitori celebri: Michael Jackson, Marilyn Monroe, J.F. Kennedy, Elvis Presley şi alţii.

Michael Jackson

Michael Jackson nu a fost niciodată un mare gurmand, ci mai degrabă genul de persoană care mânca pentru a trăi. Regele Pop, care a murit în iunie 2009, a avut o ultimă masă foarte sănătoasă: pipept de pui la grătar cu salată de spanac. Ceea ce a urmat a fost un cocktail deloc sănătos, cu propofol (un anestezic foarte puternic) şi alte medicamente, care, de altfel, i-a provocat moartea.

FOTO Shutterstock

Prinţesa Diana

Prinţesa Diana a încetat din viaţă în iulie 1997, la Paris, într-un accident de maşină. Ea se afla în maşină cu iubitul ei, Dodi Fayed, alături de care plecase de la hotelul Ritz, deţinut de tatăl lui Dodi. La Ritz a mâncat şi ultima sa masă: calcan cu tempura de legume şi o omletă cu sparanghel şi ciuperci.

Julia Child

Julia Child, chef şi personalitate TV, a murit în august 2004. Datorită ei, bucătăria franceză a devenit foarte populară în SUA. Ultima mâncare a Juliei a fost o supă franţuzească de ceapă, un preparat iconic al acestei gastronomii.

Elvis Presley

Despre Elvis Presley se spune că trăieşte undeva pe o insulă, dar, oficial, regele Rock and Roll a murit în urma unui infarct, în august 1977, la reşedinţa sa din Memphis. Cântăreţului îi plăceau foarte mult dulciurile, aşa că în acea seară a mâncat patru cupe de îngheţată şi şase fursecuri cu ciocolată.

Marilyn Monroe

Marilyn Monroe a avut o viaţă la extreme. Deşi în jurul morţii ei planează, încă, teorii ale conspiraţiei, toate indiciile duc către sinucidere. Înainte să se retragă în camera ei, unde s-a sinucis cu barbiturice (august 1962), actriţa americană a mâncat chiftele, ciuperci umplute şi a băut şampanie Dom Perignon.

J.F. Kennedy

J.F. Kennedy, preşedintele american asasinat în noiembrie 1963, şi fost iubit al actriţei Marilyn Monroe, se afla în maşină, alături de soţia sa, când a fost împuşcat. Cei doi plecaseră de la un hotel din Texas, unde Kennedy luase micul dejun. Bucătarul chef al hotelului a declarat că preşedintele a mâncat două ouă fierte, pâine prăjită şi marmeladă şi a băut cafea şi suc de portocale.

Frank Sinatra

Frank Sinatra a murit şi el brusc, tot în urma unui infarct, în mai 1998. Ultima masă a artistului a fost un sandviş cu brânză caldă şi pâine prăjită (grilled cheese sandwich), care nu era nici pe departe pe lista sa de mâncăruri preferate. 

Ernest Hemingway

Scriitorul Ernest Hemingway a fost un gurmand până în ultima zi a vieţii. Cel mai probabil, el a ştiut că aceasta avea să fie ultima sa masă, pentru că la scurt timp după ce a luat cina la un restaurant, cu prietenii săi, s-a sinucis (iulie 1961). Hemingway a mâncat friptură de vită, cu un cartof copt şi salată Caesar. Iar după aceea a băut o cantitate generoasă de Bordeaux. 



Recente

marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg
Meghan Fox  Instagram jpg
Cristiano Ronaldo este in vacanta cu familia  jpg
Bella Hadid  foto   Shutterstock jpg
Keely Brosnan si Pierce Brosnan  jpg