Ce calităţi au părinţii care îşi cresc bine copiii

1 78159 original jpg jpeg

Potrivit psihologilor de la Harvard, copiii zilelor noastre pot fi uşor acaparaţi de tehnologie, de aceea nu vor mai acorda atenţia cuvenită lucrurilor cu adevărat importante. Însă, există totuşi şi părinţi care reuşesc să le exploateze în mod pozitiv potenţialul. Iată ce metode folosesc!

Petrec timp de calitate  împreună cu cei mici

Nu e suficient doar să stai în aceeaşi încăpere cu copilul tău şi să aveţi activităţi diferite, ci contează foarte mult să faceţi lucruri împreună care să va apropie. Uitaţi de tot ceea ce înseamnă jocuri video, televizor sau cumpărături, ci mai degrabă puneţi accent pe ceea ce vă ajută să vă conectaţi emoţional şi să discutaţi deschis.

Sunt un model moral

Copiii au tendinţa să îi imite pe cei mari şi să îi ia drept modele. De aceea, ai grijă cum te comporţi în preajma lor. Acordă atenţie manierelor, felului în care vorbeşti şi cum te comporţi cu cei din jur. Aşa vei reuşi să câştigi încrederea şi respectul copilului tău, acesta devenind la rândul său asemeni ţie.

Sunt empatici

Asigură-te că oferi copilului  mediul propice pentru a-şi descoperi şi pentru a-şi contura personalitatea. Fă-l să se simtă confortabil când vorbeşte atât cu tine, cât şi cu cei străini şi să fie încrezător în propriile sale puteri. Fiind empatică, vei putea să vii în intâmpinarea nevoilor sale în mod autentic.

Pun accent pe lucrurile care merg bine

Părinţii care sunt recunoscători pentru lucrurile care merg bine şi nu ezită să îşi arate bucuria pentru ele îi vor învăţa pe copii să ştie să îşi manifeste aprecierea şi să fie mulţumiţi cu lucrurilele pe care le au deja. La polul opus, critica sau răsfăţul în exces nu aduc nimic bun. În schimb, copilul se va simţi mult mai dornic să facă lucrurile bine, lipsindu-i presiunea pe care o poate da teama de a nu greşi. Spune-i ca e omenesc să mai greşeşti din când în când şi că cel mai important e să mergi mai departe.



Recente

Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg
Gogosele cu frisca  Sursa foto shutterstock 1889970016 jpg
Paste Fettucine Alfredo  Sursa foto shutterstock 2202348275 jpg
Sensibiltate dentara  Scapa de dureri  Sursa foto shutterstock 1051409183 jpg
silueta jpg
masina de spalat vase jpg
femeie care folose;te telefonul mobil  foto   Shutterstock jpg