Ce este bine să ştii înainte de marele pas

Te-a cerut în căsătorie, aţi stabilit împreună data şi aţi închiriat localul, iar rudele sunt în extaz şi aşteaptă să vină momentul mult aşteptat. Dar ce ar trebui să ştiţi unul despre celălalt, înainte de a porni la braţ, prin viaţă?

Înainte de căsătorie, este bine să petreci cât mai mult timp cu viitorul soţ, pentru a vă cunoaşte unul pe celălalt, astfel încât să vă daţi seama dacă, pe termen lung, puteţi convieţui în armonie. Este important, aşadar, să fii atentă la punctele fundamentale ale personalităţii celui cu care intenţionezi să-ţi împarţi viaţa. Căsnicia ideală are la bază dorinţa de a forma o echipă, din toate punctele de vedere.

Relaţia cu părinţii

De-a lungul relaţiei voastre, atenţia ta trebuie să se îndrepte către legătura pe care o are el cu părinţii lui. Cum se înţelege cu ei? De asemenea, analizează modul în care se comportă cu mama lui, în general, dar mai ales în momente tensionate, în care trebuie luate anumite decizii. Acele momente îi vor scoate în evidenţă personalitatea, caracterul dar şi modul de a gestiona situaţiile delicate: răbdarea, delicateţea, maturitatea. Respectul faţă de părinţi este esenţial şi faptul că acesta nu dispare atunci când apar situaţii neprevăzute, arată că ai lângă tine un om pe care te poţi baza in viitor şi împreună cu care poţi trece peste greutăţile vieţii.

Visurile voastre se întâlnesc?

Înainte de a face pasul spre căsătorie, trebuie să ştiţi care sunt dorinţele voastre şi cum vedeţi viitorul împreună. Care sunt visurile voastre? Sau, aveţi un vis măreţ, împreună? Drumul vostru, după căsătorie, trebuie să meargă în aceeaşi direcţie. Or, dacă fiecare are propriile planuri în care celălalt nu are loc, aici intervine un semn al întrebării. La fel de important este să ştiţi şi ce aşteptări aveţi atât unul de la celălalt, cât şi de la viaţă. Cunoaşterea trebuie să se producă pe toate nivelurile, pentru a nu afla ulterior că există defecte peste care nu puteţi trece, sub nicio formă.

Atenţie! O ceartă poate lămuri mai bine decât orice, în privinţa unor lucruri delicate, pe care n-aţi îndrăznit să le abordaţi încă. Modul în care reacţionaţi în timpul unei discuţii aprinse, purtată din diverse motive, poate să spună multe despre amândoi. Fii atentă la cum se desfăşoară aceste certuri şi gândeşte-te dacă, pe termen lung, veţi fi capabili să gestionaţi aceste discuţii, cu răbdare şi cu respect reciproc.

Despre valori

Este firesc să existe diferenţe între doi oameni. Însă există anumite puncte în care este necesar să existe o potrivire. Ceea ce vă defineşte, modul în care priviţi viaţa, concepţia despre lume şi valorile în care credeţi, acestea sunt puncte importante în relaţia voastră. Astfel, partenerul trebuie să fie pe aceeaşi lungime de undă cu tine atunci când vine vorba despre: onoare, fidelitate, loialitate, respect, toleranţă.

Sfatul Specialistului

Sorin Lucaci, psiholog

Odată cu decizia de vă căsători, veţi trece de la faza de îndrăgostire la clădirea unei iubiri mature care, de cele mai multe ori, presupune compromisuri. Abia acum veţi afla că mariajul nu este o destinaţie, ci o călătorie plină de bucurie şi de împlinire, dar şi de rutină sau chiar de plictiseală uneori.

Trebuie să învăţaţi să vă cunoaşteţi cât mai bine unul pe altul şi asta presupune timp şi energie, să vedeţi cât de bine rezonaţi unul cu celălalt, atât înainte de căsnicie, cât si în timpul ei, pentru că o relaţie este un organism viu şi are o dinamică proprie. S-ar putea ca înainte de căsătorie, datorită entuziasmului să vedeţi lucrurile într-un anumit fel, iar după 5–10 sau 15 ani de căsnicie să le vedeţi altfel, pentru că aşa cum relaţia se schimbă şi evoluează, si noi, ca oameni, ne schimbăm. Important este să ţineţi pasul unul cu celălalt. Foarte important înainte de decizia de a vă căsători este să comunicaţi, să vedeţi ce anume v-a unit, ce pasiuni comune aveţi, felul în care vedeţi amândoi viaţa, ce planuri, ţeluri, obiective comune aveţi, împlinirea reciprocă a nevoilor şi a dorinţelor. Este bine să vă asumaţi atât calităţile, cât şi defectele partenerului. Căsnicia este un proces îndelungat pentru care trebuie depuse eforturi în fiecare zi, de ambele părţi. Ea nu merge de la sine sau în virtutea inerţiei.  

Vă recomand pe această cale să citiţi cartea “Ghidul căsniciei”, de Harriet Lerner , o lectură optimistă şi revelatoare, care este o sursă bine-venită de răspunsuri şi de speranţe nu doar pentru cei căsătoriţi. Autoarea sintetizează mai mult de o sută de reguli care abordează toate punctele sensibile ale relaţiilor de cuplu de lungă durată. Veţi învăţa soluţii noi, atât pentru probleme vechi (parteneri distanţi, care nu comunică, o viaţă sexuală care şi-a pierdut strălucirea de la începutul relaţiei), cât şi pentru probleme moderne (raportul prea strâns cu tehnologia în cazul unuia dintre parteneri).



Recente

Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg
relatie jpg
test, relatie, cuplu jpg
shutterstock 2014844981 jpg
woman 228178 1280 jpg