Ce este dieta fără lectină?

1 81507 original jpg jpeg

Unii experţi nutriţionişti spun că lectina te îngraşă şi te îmbolnăveşte. Dar iată ce trebuie să ştii înainte să începi o dietă fără lectină:

Lectinele sunt proteine care se găsesc în fasole, cereale integrale şi în câteva dintre legume. În 2017 cardiologul Steven Gundry, autor al unei cărţi care a făcut ceva furori de când a fost lansată – Paradoxul Plantelor – a afirmat că lectina va fi următorul gluten.„Unul dintre argumente ar fi că ele instigă la o stare de război în corp, lucru care duce la o acumulare de greutate, probleme digestive, acnee, artrită şi ceaţă a creierului“, a explicat un alt reprezentant al lumii ştiinţifice, Christie Palumbo.

Deci, ar trebui sau nu să aderi la dieta fără lectină?

Probabil că nu. Palumbo crede că nu există nicio dovadă că acele lectine ar face vreun rău în organism, mai ales că studiile care au inspirat această ipoteză s-au concentrat pe lectina simplă, izolată, nu în contextul alimentelor, al mâncării. „Nu am văzut niciun studiu pe om şi nu am întâlnit nicio situaţie clinică relevantă care să ateste că lectina face rău sau îngraşă“, a spus Palumbo.

În plus, dieta fără lectină e foarte greu de urmat. Nu ai avea nevoie nici legume, nici ouă, nici roşii, nici vinete, nici cartofi, nici ardei, nici alte alimente foarte bogate în fibre, care protejează corpul şi-l ţin sănătos.

A elimina aceste alimente din dietă ar însemna a te condamna de una singură nu doar la foame, dar la boală. Ar însemna să-ţi revizuieşti total regimul alimentar, să devii o nesuferită obsedată de lectină.

Sursa foto: womenshealthmag.com