Ce este parodontoza şi cum o tratezi

1 73967 original jpg jpeg

Parodontoza este o afecţiune gingivală, cauzată de dezvoltarea bacteriilor în gură. Poate duce la pierderea dinţilor, din cauza distrugerii ţesutului din jurul acestora. Din fericire, boala poate fi prevenită - şi, dacă s-a instalat deja, tratată.

Simptomele afecţiunii sunt similare cu cele ale gingivitei,adică gingii roşii sau pale,fragile,umflate,senzaţie de durere la mişcarea limbii,la care se adaugă şi căderea unuia sau mai multor dinţi sănătoşi.

Ce factori declanşează boala

Placa bacteriană este principalul factor determinant al parodontozei,dar există şi alţi factori care influenţează apariţia acestei boli. Printre aceştia se numără:

-Schimbările hormonale,precum cele care se produc în timpul sarcinii,pubertăţii,menopauzei şi menstruaţiei lunare,care determină sensibilitatea gingiilor.

-Tulburările metabolice,precum diabetul. Diabeticii sunt cei mai predispuşi la apariţia infecţiilor gingivale şi prezintă cel mai mare risc de dezvoltare a parodontozei.

-Bolile care interferează cu sistemul imunitar,precum cancerul sau SIDA.

-Unele medicamente,de exemplu cele care combat convulsiile sau anginele pot provoca o creştere anormală a ţesutului gingival.

-Obiceiurile dăunătoare,precum fumatul.

-Igiena orală precară.

-Antecedentele familiale de boli dentare.

Boala poate declanşa afecţiuni grave

Studiile în domeniu au scos la iveală că bărbaţii cu afecţiuni gingivale severe precum parodontoza prezintă un risc mai mare de a suferi de impotenţă,chiar de la vârste fragede. „Patru din cinci bărbaţi cu disfuncţie erectilă severă au suferit în trecut sau suferă de anumite boli gingivale.,spune medicul stomatolog,Andra Custură. „Mai mult,boala gingivală poate provoca,pe lângă disfuncţia erectilă,hipertensiunea arterială,diabetul şi bolile de inimă“.

Metode de prevenire

Boala paradontală poate fi evitată dacă îţi periezi dinţii de două ori pe zi,ca să înlături placa bacterienă de la suprafaţa lor. De asemenea,se recomandă utilizarea aţei dentare pentru înlăturarea resturilor alimentare dintre dinţi şi clătirea cavităţii bucale cu apă de gură antibacteriană. Ar trebui să renunţi la fumat,să eviţi situaţiile stresante,să adopţi o dietă echilibrată,care să întărească sistemul imunitar şi să tratezi scrâşnirea dinţilor (bruxism),în caz că suferi de această afecţiune.

Sfatul specialistului

44213285ef15f6bd6b70798f8b70028f jpg jpeg

Andra Custură,stomatolog – Clinica Andra Smile,Bucureşti

Tratamentul parodontozei constă în reataşarea gingiei de dinte,reducerea inflamaţiei,reducerea profunzimii buzunarelor parodontale şi reducerea riscului de infecţie. Opţiunile de tratament diferă în funcţie de stadiul bolii,de modul în care pacientul a răspuns la unele tratamente anterioare,dar şi de starea generală de sănătate. Opţiunile variază de la terapii non-chirurgicale,care controlează dezvoltarea bacteriilor,până la intervenţii chirurgicale. pentru a reface ţesuturile de susţinere.