Poate providenţa a făcut ca actorul să primească rolul care l-a făcut celebru, deşi el se prezentase la casting pentru personajul Iuda. Potrivit multor istorici, adevăratul Iisus a fost un bărbat brunet, cu o constituţie robustă şi păr scurt, astfel că regizorul italian Franco Zeffirelli i-ar fi dorit în acest rol pe Dustin Hofman sau Al Pacino.

Însă viziunea lui s-a schimbat total atunci când l-a întâlnit pe Robert Powell. În acest film clasic de Paşte, Franco Zeffirelli şi-a prezentat propria versiune a lui Mesia, care, de altfel, era mult mai apropiată culturii occidentale: un bărbat fragil, cu păr lung, ondulat şi ochi albaştri.

„Am vrut să contopim, în acest personaj, Iisus divinitatea şi Iisus omul. Dar am descoperit că e imposibil. În momentul în care începi să interpretezi o persoană reală, divinitatea se pierde“, declara Robert Powell, despre care s-a zvonit că s-a confundat atât de mult cu personajul său, încât şi-a pierdut minţile.

Poza lui în biserici