Ce faci dacă te-a muşcat căpuşa

1 shutterstock 1131615065 jpg jpeg

După atâta amar de vreme de stat în casă, poţi ieşi, în sfârşit, în natură, prin parcuri sau la iarbă verde. Vremea s-a încălzit, iar tentaţia de a merge desculţ prin iarbă este mare. Pe de altă parte, după luni de hibernare, s-au întors la viaţă şi căpuşele care se hrănesc, printre altele, şi cu sângele tău.

Căpuşele sunt acarieni paraziţi a căror înţepătură poate provoca leziuni şi afecţiuni grave precum tifos şi boala Lyme. În România, au fost identificate 27 de specii din cele 896 existente în lume. Sezonul căpuşelor ţine din mai până în iulie, deşi insectele rămân active pe firele de iarbă până spre sfârşitul lunii august.

Cum recunoşti muşcătura

Este una dintre cele mai grave probleme ale muşcăturii de căpuşe: faptul că nu o observi. Din cauză că este nedureroasă, de multe ori nu-ţi dai seama că ai fost victima acestei insecte decât abia când apar simptomele. Acestea pot fi: febră, amorţeală, erupţii cutanate, slăbiciune, durere şi inflamaţie a articulaţiilor, greaţă, vărsături şi, uneori, chiar palpitaţii şi dificultăţi de respiraţie. Unele căpuşe pot provoca boala Lyme sau encefalita de căpuşe.

Aceşti paraziţi preferă zonele calde şi umede de pe corp, iar odată ce ajunge pe gazdă, căpuşa migrează, de obicei, către zona inghinală, axile şi păr. De cum îşi găseşte locul preferat, îşi introduce capul sub piele şi începe să se alimenteze cu sânge. Fiind, de obicei, purtătoare de bacterii, virusuri şi alţi agenţi patogeni, muşcătura de căpuşe poate duce la infecţii şi boli dacă nu este îndepărtată imediat. Pe de altă parte, orice agresiune asupra căpuşei o poate determina să-şi deverseze conţinutul stomacului în organism, adică şi bacteria Borrelia, care cauzează boala Lyme. 

Cum scapi de ea

Odată muşcată de căpuşă, singura metodă de a scăpa de insectă este extragerea ei din piele. Însă nu oricum! Cu ajutorul unei pensete, căpuşa se prinde de cap şi se extrage afară din piele, cu tot cu cleşti. Atenţie, însă, să nu-i striveşti corpul, căci există riscul ca insecta să lase mai multe bacterii în sângele tău. După ce este scoasă, trebuie să te speli bine pe mâini cu apă şi cu săpun şi să dezinfectezi zona cu o soluţie antiseptică. De asemenea, este indicată şi aplicarea unui unguent antibiotic, pentru a preveni o posibilă infecţie.

În cazul în care nu poţi scoate căpuşa, mergi imediat la doctor. Pentru a evita infecţiile, aceasta trebuie extrasă din piele în mai puţin de 24 de ore. De asemenea, dacă apar probleme de sănătate inexplicabile, chiar şi la o lună de la muşcătură, nu amâna un consult medical.

Există şi aşa-zise leacuri băbeşti pentru muşcătura de căpuşă, precum aplicarea unor substanţe ca acetona, vaselina, alcoolul sanitar sau gheaţa ori arderea zonei cu un cărbune încins sau o sursă de foc. Medicii avertizează, însă, că acestea nu funcţionează.