Ce ingrediente bizare se pun în unele reţete de cârnaţi! Vodca, limba murată şi stafidele, printre cele mai neobişnuite

1 grilling 2491123 1280 jpg jpeg

Cârnaţii sunt printre alimentele omniprezente din punct de vedere cultural de pe planetă, cu diverse versiuni, din America de Sud până în Orientul Îndepărtat.

Cârnaţii nu sunt doar un preparat preferat de oamenii din întreaga lume. Germanii cred că cultura consumului de cârnaţi a apărut la ei. Currywurst este preparatul lor naţional din carne de porc condimentat cu ketchup şi pudră de curry. A fost realizat pentru prima dată de berlineza Herta Heuwer, în anul 1949, când experimenta ingredientele furnizate de soldaţii britanici care locuiau în capitală. Cârnaţii au fost iubiţi atât de mult, încât nu numai că fac parte dintre preparatele naţionale al Germaniei, dar au deschis şi un muzeu în cinstea lor. Currywurst este cel mai iubit tip de cârnat în Germania. În 2009, preparatul a împlinit 60 de ani. Atunci, a fost deschis un muzeu numit după acesta.

Cârnaţi cu vodcă

În Irlanda de Nord, s-a lansat o nouă gamă de cârnaţi cu totul deosebiţi, care conţin pe lângă carnea de porc tradiţională, nişte ingrediente unice în această combinaţie: vodcă, energizant sau rom şi sifon. Tu i-ai gusta?

Desert sau fel principal?

Cu toate că acest preparat conţine carne, nu trebuie să fie săraţi. Neobişnuitul cârnat danez este un desert este realizat cu zahăr, lapte, stafide şi cardamom amestecate cu sânge de porc. Această versiune îndulcită nu are ca scop păcălirea copiilor să mănânce carne. De fapt, există un motiv istoric interesant pentru invenţia acestui desert inedit. În trecut, zahărul nu era doar un îndulcitor, ci un potenţiator de aromă.

 

Zungenwurst

În Germania, există mai mult de 1 500 de reţete de cârnaţi. Printre acestea se numără una cunoscută sub numele de Zungenwurst cu limbă de porc sau de vită. Este mai mult o terină fabricată din limbă murată de porc sau de vită, pesmet şi făină de ovăz. Are un aspect maroniu sau chiar negru şi poate fi consumat rece, feliat sau prăjit în puţin unt.

Andouillette de Troyes

Un cârnat tradiţional francez, realizat din fâşii de intestin porcin înfăşurat în colonul porcului - cunoscut sub numele de andouillette are o aromă ceva mai greu de suportat. Cârnaţii sunt o specialitate a regiunii Champagne Ardenne care produce şi cel mai apreciat vin din lume. Legenda spune că originile acestui preparat se află undeva în Evul Mediu. Andouillette este făcut manual, astfel încât nu există doi astfel de cârnaţi identici. Pot fi consumaţi atât reci, cât şi calzi.

 

Sai Krok Isan

Un exemplu tipic al modului în care ingredientele gustoase pot ajunge să pară neplăcute, dacă sunt preparate într-un mod ciudat, acest cârnat tradiţional thailandez este un aliment stradal tipic pentru acele meleaguri. Carnea de porc, orezul lipicios, ardeii iuţi şi condimentele locale sunt amestecate cu sos de peşte, apoi sunt lăsate să fermenteze câteva zile pentru a conferi preparatului gustul său acru distinctiv.

Wollwurst

Regii incontestabili ai fabricării cârnaţilor, germanii au realizat un cârnat ceva mai puţin apreciat, numit wollwurst. În loc să folosească ingredientele tradiţionale, pentru wollwurst se foloseşte un amestec de carne de porc, piele de porc fiartă, carne de viţel, ceapă, coriandru, nucşoară şi gheaţă măcinată. Astfel, li se conferă cârnaţilor o textură asemănătoare lânii. Datorită acesteia li s-a dat numele de cârnaţi de lână.