Totodată, un studiu din 2018 relevă faptul că spatiul de lucru este unul dintre cei mai importanţi factori de care un angajat ţine cont atunci când primeşte o ofertă de job. 42,3% din forţa de muncă din Bucureşti refuză un potenţial angajator din cauza designului neinspirat al spaţiului unde îşi desfăşoară activitatea sau a lipsei de facilităţi.

În prezent, există numeroase spaţii de birouri în Bucureşti care pot fi închiriate de companii, iar numărul lor va continua să crească anul acesta, susţine Liviu Tudor, fondatorul şi preşedintele Genesis Property. Potrivit acestuia, aceste spaţii trebuie să pună mai mult accent pe facilităţile pe care le oferă cu precădere angajaţilor. Companiile ar trebui astfel să îşi îndrepte atenţia către spaţii moderne, de clasa A, care să pună la dispoziţie o multitudine de facilităţi pentru angajaţi.

„La un moment dat, chiar şi cel mai mic detaliu în calitatea serviciilor va face diferenţa între un proiect de succes şi unul mai puţin reuşit. Şi nu vorbesc aici despre facilităţi către chiriaş în sine, ci de servicii direcţionate către angajaţii lui, de vizibilitatea din ce în ce mai mare a conceptului de «hospitality» pe piaţa de spaţii de birouri“, susţine Liviu Tudor, cel mai mare proprietar de birouri din România.

Relocarea biroului are un efect pozitiv asupra a 68% dintre angajaţi, arată un studiu recent, la care au participat persoane care s-au mutat în diferite spaţii de lucru în ultimii zece ani.

După mutarea birourilor, angajaţii apreciază că îşi desfăşoară activitatea într-un loc mult mai confortabil şi mai plăcut vizual şi se bucură de spaţiu suplimentar.

Relocarea birourilor este, totuşi, o investiţie costisitoare, iar businessurile mici îşi permit rar să facă un asemenea pas. De aceea, în cazul lor, este important să se găsească mijloace creative de a transforma spaţiul de lucru în unul în care angajaţii să îşi poată desfăşura activitatea cu plăcere şi să fie mai productivi.

Lumina naturală şi priveliştea sunt printre primele cerinţe ale angajaţilor în ceea ce priveşte locul de muncă, urmate de existenţa unor cafenele sau a unor centre de fitness. Persoanele care lucrează în spaţii din care lipseşte lumina naturală susţin că se simt foarte obosite şi posomorâte. Totodată, angajatii preferă clădirile prietenoase cu mediul înconjurător, care îi fac să se simtă mai sănătoşi şi mai productivi.

Într-o săptămână de lucru obişnuită, oamenii petrec în medie 5 ore şi 41 de minute pe zi stând la birourile lor şi şapte ore dormind în timpul nopţii. Statul la birou nu este benefic pentru starea de sănătate (fizică, dar şi mintală), de aceea este important ca spaţiul de lucru să le ofere angajaţilor şi oportunităţi de relaxare.

În prezent, oamenii de afaceri devin din ce în ce mai conştienţi de necesitatea de a le oferi salariaţilor o experienţă cât mai bună la job, care, ulterior, se va observa în profitul companiilor. Mai mult decât atât, la nivel internaţional, a fost creat un nou job, Head of Employee Experience, care presupune monitorizarea experienţelor angajaţilor şi felul în care acestea se reflectă în bunăstarea businessului.

Aşadar, condiţiile de la locul de muncă sunt importante atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori, iar spaţiile de birouri trebuie să evolueze în acest sens şi să ofere servicii de calitate.

Sursă foto: Blue Planet Studio/ Shutterstock