Ce îşi doresc femeile atunci când călătoresc

1 momondo jpg jpeg

Astăzi, femeile din întreaga lume sunt tentate să călătorească mai mult. Echipa motorului gratuit de căutare pentru călătorii momondo.ro a efectuat un sondaj pentru a afla mai multe despre cum îşi planifică excursiile călătoarele din România, pe ce preferă să-şi consume banii şi dacă se lasă de gadgeturi sau continuă să fie conectate prin intermediul social media.

63% din femei îşi doresc relaxare pe plajă în 2020

Şi în anul 2020, opţiunea cea mai votată privind destinaţia de vacanţă este relaxarea la plajă: 63% dintre româncele participante la studiu îşi doresc acest lucru. Nu la fel de populare ca anul trecut, dar încă pe locul al doilea sunt călătoriile în România, iar contrar percepţiei generale, după multe alte opţiuni, 20% dintre femei şi-ar dori o vacanţă într-un centru de relaxare (Spa).

Indiferent care este destinaţia aleasă, 63% dintre respondenţii de sex feminin au declarat că se pregătesc pentru următoarea călătorie mai ales citind ştiri despre locaţia respectivă.

Atunci când urmează să plece într-o călătorie în interes de serviciu, 81% dintre femei obişnuiesc să combine această deplasare şi cu câteva zile de vacanţă.

Mai citeşte şi: Cum afli perioada optimă pentru rezervări către cele mai căutate destinaţii în 2020?

Cele mai multe femei preferă să se cazeze într-un hotel atunci când călătoresc

În ceea ce priveşte cazarea, majoritatea femeilor preferă să stea într-un hotel atunci când sunt departe de casă, fie pentru doar câteva zile (72%) sau pentru cel puţin o săptămână (74%). Mai puţin de jumătate aleg să închirieze o cameră sau un apartament (30%, respectiv 34%). În afara acestor cheltuieli cu cazarea (şi a celor privind transportul până în locaţia de vacanţă), cele mai multe femei (56%) cheltuie banii pe diverse cumpărături, precum hainele sau suvenirurile. O altă parte importantă din bugetul de vacanţă este alocată mâncatului în oraş şi activităţilor culturale (spectacole de teatru, vizite la muzee, etc.).

Tehnologie vs deconectare

Smartphone-ul este folosit intens în timpul unei vacanţe, mai ales pentru căutarea anumitor locaţii (GPS): 73% dintre participanţii de sex feminin au declarat că îl folosesc în acest scop. Alte motive sunt consultarea stării vremii din locul în care se află (71%), informarea despre activităţi sau atracţii turistice (60%), căutarea sau rezervarea unei unităţi de cazare (60%) şi abia apoi postarea fotografiilor din vacanţă pe social media (58%). În legătură cu acest ultim aspect, 41% dintre femei au declarat că au renunţat în mod deliberat la contactul cu social media în timpul vacanţei, iar încă 10% dintre ele şi-ar dori să facă asta. Dintre toate participantele la sondaj 2% nu folosesc social media nici în timpul unei vacanţe şi nici în afara ei.

Studiul a fost realizat pe datele colectate în ianuarie 2020 printr-un sondaj online în rândul a 25.200 de persoane din 24 de ţări, dintre care 1000 români cu vârste cuprinse între 18 şi 65 de ani, din zone geografice diferite.

Mai citeşte şi: Top 8 cazări inedite de încercat în 2020

Sursă foto: momondo.ro