În opinia psihologului Andra Tănăsescu, vicepreşedinte al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică (INLPSI), fumatul implică două elemente esenţiale – focul şi aerul, iar ambele sunt reprezentarea masculinului în viaţa noastră. “Atunci când suntem stresaţi sau speriaţi, respiraţia tinde să fie prima care se blochează. Prin acest lucru, tensiunea din organism creşte, creierul primeşte mai puţin oxigen şi mai degrabă îngheţăm decât să găsim soluţii. Din punct de vedere simbolistic, fumatul ţine de capacitatea noastră de a inspira şi expira, atunci când nu reuşim să o facem în mod firesc. Similar cu modul în care fumătorii inspiră şi expiră fumul, putem găsi şi în yoga, meditaţie sau alte abordări care se bazează pe tehnici de respiraţie pentru gestionarea anxietăţii şi detensionare tipare similare care au scopul de reglare şi dirijare a respiraţiei”, explică psihologul Andra Tănăsescu.

Fumăm când ne simţim fără putere sau ameninţaţi