Ce nu ştiai despre pisici

1 56793 original jpg jpeg

Micuţele tale prietene sunt jucăuşe, adorabile, iubitoare şi-ţi înseninează viaţa de zi cu zi. Felinele sunt extrem de prietenoase şi loiale cu stăpânii lor. Însă, pe lângă regulile de bază despre îngrijire şi nutriţie, iată ce ar trebui să mai ştii despre ele!

Pot prevesti cutremurele

Nu sunt ele seismologi cu acte în regulă,dar pernuţele de pe lăbuţe sunt foarte sensibile la variaţii şi din acest motiv pot simţi vibraţiile unui cutremur cu câteva secunde înainte de a se produce.

Au un somn plin de vise

Deşi în timpul zilei pisicuţele preferă să tragă câte un pui de somn,în timpul nopţii ele se relaxează şi au un somn adânc,ceea ce permite creierului să producă unde care generează starea de visare.

Se salută între ele

Dacă oamenii folosesc strângerea de mână pentru a-şi arăta aprecierea,prietenele tale cu blană preferă să-şi atingă năsucul. Astfel se privesc în ochi una pe alta,un mod prin care-şi pot citi comportamentul.

Citeşte şi:

Ce faci cu o pisică stresată?

5 lucruri pe care le poate învăţa pisica

Ce semnifică „torsul pisicii”

Ştii că atunci când se simt iubite şi ocrotite,pisicuţele scot un sunet distinct,care apare de obicei după prima săptămână de viaţă? De unde provine acest sunet? Dacă până de curând se credea că este emis de gât,cercetările recente au relevant faptul că este generat de sistemul cardiovascular. Fii atentă totuşi la intensitatea sunetului. Dacă este foarte puternic poate fi un semn de durere şi nu de plăcere.

Şi ele transpiră

Nu o să le vezi cu blăniţa umedă,dar să nu te miri dacă o să găseşti pe podea urmele lăbuţelor lor. Este singurul lor loc prin care pot transpira,iar în acest caz este bine să le stropeşti cu puţină apă.