Ce puteţi face online pentru a vă relaxa după muncă?

1 cf1 jpg jpeg

Oricine îşi doreşte să aibă mai mult timp liber la dispoziţie, să se poată relaxa, să poată scăpa de grijile cotidiene şi de ce nu, să aibă parte şi de activităţi pe care să le poată desfăşura în deplină siguranţă, mai ales în această perioadă pe care o traversăm la nivel global.

Astfel că, au apărut multe activităţi şi jocuri care se pot desfăşura online, folosind dispozitivele pe care le avem la îndemână mereu – computer, laptop sau telefon mobil şi care pot aduce satisfacţii jucătorilor chiar din confortul propriei case.

Trendul spre online - adaptarea activităţilor la distanţă

Clasicele întâlniri cu prietenii la o cafenea sau restaurant sunt acum mutate în mediul online. Avem acum metode accesibile şi sigure ce folosesc Internetul, iar conversaţiile pe social media sau discuţiile la o cafea cu prietenii cei mai buni se pot face acum prin intermediul unor platforme dedicate precum Google Meet sau Zoom.

Jocurile online sunt şi ele adaptate pentru a oferi mai multa interactivitate şi pentru a oferi jucătorilor cât mai multe satisfacţii. De la jocurile cu personaje haioase, cele de strategie şi război până la clasicele jocuri de cuvinte încrucişate sau cărţi, toate aceste variante sunt disponibile atât în variante complexe pe care le puteţi juca singur sau împeună cu alţi jucători online.

Jocurile de noroc – experienţe offline şi online

Jocurile de noroc de tip cazino au tot mai mulţi adepţi, datorită varietăţii mari de jocuri, inteacţiunii pe care o oferă cât şi datorită senzaţiei pe care o oferă atunci când se mizează aşteptând rezultatul final ce poate fi sau nu unul câştigător.

Prin prisma evenimentelor actuale, cazinourile virtuale au început să aibă din ce în ce mai mult succes, fapt ce poate fi văzut în numărul crescând de persoane ce încep să adopte jucatul pe variantele online.

Iar cum această tendinţă este una globală, site-urile de profil au beneficiat de o îmbunătăţire a experienţei online a jocurilor de noroc.

3 cf2 jpg jpeg

Clasicele cazinouri terestre sunt în continuare frecventate, de obicei, din dorinţa jucătorilor să experimenteze plăcerea jocului chiar din “inima” unei asemenea locaţii. Cazinourile oferă celor care sunt dispuşi să intre, o experienţă de socializare, deoarece sunt mici locuri de întâlnire pentru cei pasionaţi unde mai poţi schimba o vorbă cu alţi jucători, faţă în faţă.

Aceste locuri se bucură încă de o ambianţă aparte a locului pe care doar cazinourile terestre o pot oferi, faţă de cele online.

Acel univers plin de lumini, lume bună şi câştiguri instante este unul, dacă nu, cel mai important aspect legat de alegerea unui cazino offline.

2 cf3 jpg jpeg

Nostalgia de a juca este unul dintre principalii factori când vine vorba de alegerea dintre un cazino digital sau offline.

Dar pentru mulţi, alte aspecte importante primează, precum siguranţa fiecăruia în contextul actual, controlul asupra sumelor de bani disponibile, şi de ce nu, trăirea experienţei de cazino chiar din confortul propriei case.

Aceste valori stau la începutul dezvoltării cazinourilor virtuale dar care trebuie accesate doar după ce se face o alegere informată şi responsabilă.

Criterii pentru alegerea unui cazino online

De aceea, înainte de a face primul pas către online, trebuie realizată puţină “muncă de căutare” pentru a vă proteja, deoarece statisticile arată că au loc peste 40.000 de fraude informatice pe zi. De aceea trebuie avute în vedere anumite că sunt diferite criteriile de alegere a unui cazino online faţă de cele terestre.

4 cpf 3 jpg jpeg

Datele trebuie să fie criptate. Siguranţa datelor personale este pe prim plan. De aceea, toate cazinourile virtuale de încredere folosesc SSL pe 128 sau 256 biţi sau criptare SSL (Secure Socket Layer). Ca o comparaţie, nivelul acesta este asemănător celor folosite de către marile corporaţii sau bănci.

O primă şi la îndemână metodă de verificare dacă un cazino virtual oferă protecţie datelor jucătorilor săi este acela de a verifica dacă pe adresa site-ului este scris HTTS, şi nu doar HTTP, S-ul venind de la “secure”, şi de la faptul că site-ul are certificat SSL.

Generarea de numere aleatorii (RNG). Acest program este folosit de cazinourile online pentru a menţine echilibrul şi buna funcţionalitate a site-ului. Algoritmul unui cazino nu necesită niciun fel de intrare specială pentru procesarea jocului.

Aceste programe folosesc un număr de “seeds” care în momentul în care se combină cu algoritmul specific, generează numere aleatorii, menţinând astfel integritatea jocurilor de cazino online.

Paşii necesari pentru un joc corect sunt îndepliniţi atunci când puteţi:

- verifica istoricul jocurilor pe care le-aţi accesat de pe orice dispozitiv (mobil sau computer)

- verifica istoricul depozitelor / retragerilor

- beneficiaţi de asistenţă constantă din partea serviciului de relaţii cu clienţii

Un astfel de operator remarcabil este 888 Casino, cunoscut pentru experienţa de înaltă calitate, securitate şi confort pe care le oferă întotdeauna jucătorilor.

Testarea jocurilor de noroc online de către firme avizate. eCOGRA şi TST sunt unele dintre firmele care testează ca jocurile oferite de către cazinourile online să fie mereu corecte şi să fie evitate fraudele.

Aceste teste pot include:

  • Verificarea programelor RNG
  • Verificare formulelor matematice folosite la jocuri
  • Verificarea istoricului RNG sau ale plăţilor existente
  • Evaluarea dealerilor live sau a pariurilor
  • Verificarea şi analiza sistemului “mutual betting”
  • Evaluarea regulată a acestor jocuri
  • Analiză completă a sistemului de securitate şi testare de penetrare

De obicei, dacă un cazino online a trecut aceste teste, proprietarii acestuia vor posta o insignă sau un logo al acestor firme (de obicei găsite în josului paginii site-ului).

Politica de joc responsabil. Un alt factor principal care ar trebui să fie luat în calcul în operaţiunile de jocuri online, este garantarea unui joc corect. Cazinoul ales trebuie să respecte acest lucru şi să se conformeze normelor pentru un joc responsabil.

Verificaţi mereu această politică a jocului responsabil şi dacă respectivul cazino online este de acord cu ea - de obicei acest detaliu se află în subsolul website-uli accesat. Dacă această menţiune nu este de găsit, este un indicator ca ar trebui să alegeţi alt site.

Licenţa jocurilor. Cazinourile clasice trebuie să treacă printr-un proces complex înainte să fie deschise publicului. Comisia de reglementare a jocurilor de noroc (ONJN) trebuie să se asigure că această locaţie este legitimă, trecându-l prin acest proces complex.

O modalitate similară este folosită şi de platformele online. Pentru siguranţa dumneavoastră, încercaţi să verificaţi dacă jocurile cazinoului online ales sunt autorizate de către aceste comisii precum ONJN, Malta Gaming Authority, UKGC, Alderney Gaming Commission.

Se poate verifica licenţa acestuia din josul paginii site-ului, unde pot fi găsite toate aceste informaţii importante.

Termeni şi condiţii. Este de datoria dumneavoastră să parcurgeţi termenii şi condiţiile cazinourilor online pe care le accesaţi, pentru a vedea modul în care acesta operează. Atenţia la detaliu şi verificarea este cheia. Este de datoria dumneavoastră să le facieţi pe ambele înainte de a începe jocul.

Dacă site-ul ales nu are garanţiile de mai sus legate de siguranţa jucătorilor şi protecţia datelor lor, cel mai bine orientaţi-va catre un altul care să respecte regulile menţionate.

Rezumat scurt

Cazinourile online pot fi o metodă excelentă pentru relaxare, aducând satisfacţie jucătorilor din confortul propriei case. Cazinourile virtuale au început să aibă din ce în ce mai mult succes, lucru care poate fi văzut în numărul tot mai mare de oameni care încep să adopte această experienţă minunată. Prin urmare, înainte de a face primul pas către online, trebuie să faceţi puţină „muncă de căutare” pentru a vă proteja şi a vă juca într-o platformă sigură.



Recente

Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg