Ce s-a întâmplat cu Lila din "Vacanţa Mare". Actriţa Mirela Stoian a avut de suferit enorm din cauza acestui personaj
Când spui "Vacanţa Mare" îţi aminteşti inevitabil de Leana şi Costel, dar şi de Lila, Frankfurt sau Mitică. Ne-au adus zâmbetul pe buze ani întregi şi, cu siguranţă, nu vor fi uitaţi nici în anii ce vor veni.
Odată cu finalul renumitului sitcom, o mare parte a actorilor ce au dat viaţă amuzantelor personaje au dispărut din atenţia publică.
Mirela Stoian, actriţa care a devenit cunoscută datorită rolului ”Lila” din serialul ”Leana şi Costel” a trecut printr-o perioadă dificilă. După terminarea sitcom-ului cu pricina, Mirela Stoian nu a reuşit să mai apară într-un proiect notabil şi chiar a recunoscut că din acest motiv are grave probleme financiare.
Surprinzător, chiar personajul "Lila" i-a adus necazuri, care pare că s-a ţinut scai de ea.
"Nu îmi este dor de personajul Lila. Şi din cauza, dar şi datorită personajului am avut diverse experienţe. M-am bucurat de celebritate, dar şi de ”greutatea” acest nume”, declara actriţa în urmă cu cinci ani.
Citeşte şi: Cum arată Lili din ”La bloc”. Actriţa nu şi-a schimbat coafura de 12 ani
Tot atunci, actriţa dezvăluia că se află într-o stiuaţie financiară dificilă.
”Dacă nu mi-am găsit de muncă în ultimii cinci ani este şi faptul că lumea m-a văzut ca pe acest personaj. (...) Sora şi părinţii mă ajută. Mi-am plâns de milă, am strigat cu disperare. Ştiu că mai am multe de dat. Mă întreb deseori dacă am murit şi... nu-mi dau seama”, spunea pentru Wowbiz.
Deşi actoria nu i-a adus doar bucurii, ea îşi susţine fiica să urmeze aceeaşi meserie. Fata ei a terminat UNATC-ul şi se îndreaptă cu paşi repezi spre o carieră de succes în domeniul în care mama ei a izbutit cu rolul din ”Leana şi Costel”.
În prezent, Mirela Stoian este actriţă la teatrul Elisabeta.
Sursă: okmagazine.ro