Ce schimbări aduce Luna Plină în Capricorn de pe 9 iulie

1 75468 original jpg jpeg

Luna Plină în Capricorn va avea loc în data de 9 iulie 2017, la ora 07:06, ora României şi va aduce cu sine multe schimbări pe plan sentimental. Luna va fi în opoziţie cu Soarele în Rac, ceea ce înseamnă că energia declanşată va fi mult mai intensă şi te va ajuta să îţi rezolvi problemele de cuplu. 

Decizii raţionale pe plan amoros

Luna Plină în semnul de Pământ al Capricornului te va ajuta să îţi limpezeşti mintea şi să iei decizii raţionale cu privire la sentimentele tale. Acest moment astral este foarte important pentru felul în care alegi să te exprimi şi să acţionezi din punct de vedere afectiv. E posibil să clarifici câteva probleme din trecut cu partenerul de viaţă sau să pui capăt odată pentru totdeauna unei relaţii eşuate.

Mai multă stabilitate în viitor

Semnul Capricornului îţi va insufla valori în care vei ajunge să crezi cu tărie, ba chiar şi să le urmezi şi un sentiment puternic legat de tradiţii şi apartenenţă socială. De asemenea, vei avea tendinţa să faci o mulţime de planificări pe termen lung întrucât vei simţi nevoia de mai multă stabilitate în viaţa ta.

Momentul investiţiilor pe termen lung

Luna Plină îţi va cere să găseşti un echilibru între carieră, viaţa socială, viaţa personală şi eul tău interior. Aşa cum îşi doreşte Capricornul, este un moment prielnic pentru a obţine premii, distincţii sau pentru a te bucura de realizări şi a investi pe termen lung. Dacă ai deja o afacere, ocupă-te de ea până la cel mai mic detaliu şi implică-te cu toată dăruirea. Mai târziu, vei culege roadele muncii tale.

Îndepărtează obstacolele din viaţa ta

Misiunea fenomenului de pe data de 9 iulie este aceea de a te ghida spre lucruri serioase, de durată, practice, proiecte şi planuri de viitor din care să ai numai de câştigat. Acum e momentul să te eliberezi de tot ceea ce îţi blochează gândirea logică şi raţiunea şi de tot ce nu se potriveşte cu vibraţia sufletului tău.

Luna Plină îi inspiră pe nativii Capricorni

Energia adusă de Lună va fi resimţită de toate semnele zodiacale, însă nativul Capricorn este cel care va primi cea mai puternică vibraţie. După ziua de 9 iulie, el va fi nevoit să facă anumite schimbări pe plan profesional sau personal şi nu are de ce să îşi mai facă griji căci în privinţa financiară, este protejat până la mijlocul toamnei de Jupiter.

Sursă foto: www.astrostyle.com



Recente

Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg
Meghan Fox  Instagram jpg
Cristiano Ronaldo este in vacanta cu familia  jpg
Bella Hadid  foto   Shutterstock jpg
Keely Brosnan si Pierce Brosnan  jpg
Regele Charles  foto   Instagram The Royal Family jpg
Zodii care nu sunt materialiste jpg