Unul dintre primele soluţii de protecţie solară s-a numit Zeozon. Înainte de loţiunile cu protecţie solară eficientă, oamenii au evitat arsurile solare aplicând pe piele creme de culoare roşie sau galbenă. Purtau voaluri de diferite culori pentru a se feri de soare. În 1910, un produs de protecţie solară numit Zeozon care conţinea extract de castan a ieşit pe piaţă, promovat ca o modalitate de a evita atât arsurile solare, cât şi apariţia pistruilor.

O altă loţiune cu protecţie solară a fost creată în Australia, unde, în anii `20, Milton Blake a inventat o cremă pentru arsuri solare chiar în bucătăria sa. După 12 ani, Blake a început să producă şi să vândă crema prin intermediul companiei sale. Descendenţii lui Blake încă mai comercializează produse de protecţie solară.

În ciuda uleiurilor şi balsamurilor cu protecţie solară, chimistului elveţian Franz Greiter i s-a atribuit găsirea primei formule a unei loţiuni cu protecţie solară modernă, numită Gletscher Crème. Se pare că, după ce a suferit arsuri solare în timp ce urca pe Muntele Piz Buin, în anul 1938, a decis că este nevoie de o protecţie eficientă. Se estimează că prima sa cremă a avut SPF 2. Variante mai eficiente ale cremei sale sunt vândute şi astăzi.

Grecii aplicau ulei de măsline

După cum probabil te aşteptai, grecii antici foloseau ulei de măsline, purtau voaluri şi pălării cu boruri mari pentru a se feri de soare. Uleiul nu îi proteja foarte bine, dar sigur le conerea catifelare şi hidratare pielii lor.

Amerindienii se bazau pe cucută

Extractul din molid vestic, un conifer din nord-vestul Americii de Nord, a fost folosit de triburile amerindiene Makah şi Hesquiat sub forma unei salbe pentru a preveni arsurile solare şi pentru a le calma.

În Antichitate, egiptenii foloseau iasomie şi orez

În perioada Egiptului Antic, pielii deschisă la culoare era un simbol al frumuseţii, aşa că aveau nevoie de protecţie solară. S-au descoperit dovezi ale tehnicilor folosite pentru îngrijirea pielii pe sulurile de papirus şi pe pereţii mormintelor. Unele chiar erau eficiente. Tărâţele de orez conţin acid ferulic, un antioxidant care încetineşte îmbătrânirea pielii, iar iasomia ajută la repararea acesteia.

Un protector solar utilizat de secole: oxidul de zinc

De sute de ani, pasta de oxid de zinc a fost folosită pentru a proteja împotriva razelor ultraviolete UVA şi UVB. Din cauză că nu se absoarbe uşor în piele, popularitatea sa a scăzut. A revenit în ultimii ani sub forma unor nanoparticule în anumite produse de protecţie solară. În ciuda faptului că intră greu în piele şi te face să arăţi amuzant, funcţionează foarte bine.

Taninul, propus ca soluţie pentru protecţia solară

În 1878, austriacul Otto Veiel a publicat unul dintre primele cercetări despre o substanţă care protejează pielea de razele ultraviolete: taninul. Din păcate, întrucât taninul este o substanţă organică de culoare maroniu-gălbuie extrasă din plante, colorează pielea. Este un efect secundar pe care mulţi încercau să-l evite, de aceea ideea lui a fost respinsă.

FOTO: Shutterstock