Ce zodii îşi vor găsi marea iubire în 2018

1 78518 original jpg jpeg

Fără doar şi poate, dragostea este un subiect foarte complicat, căci unii nativi au noroc, iar alţii se tem că îşi vor trăi toată viaţa în singurătate. Anul 2018 vine cu surprize mari pentru câteva zodii, care se vor îndrăgosti iremediabil.

Taur

De ceva vreme, îţi cauţi partenerul din vis pe care l-ai construit după imaginaţie. Eşti foarte pretenţioasă când vine vorba de alegerea lui, aşa că nu te grăbeşti, însă îţi doreşti nespus să îl întâlneşti. În prima parte a anului, vei avea ocazia să cunoşti mai mulţi pretendenţi, care vor încerca să te impresioneze prin diferite gesturi, iar tu îl vei alege doar pe acela care îţi va stârni cu adevărat curiozitatea şi, bineînţeles, după ce îl vei analiza în detaliu. Ai mari şanse să te îndrăgosteşti pentru toată viaţa, mai ales că eşti genul de persoană statornică.

Leu

Anul 2018 vine pentru tine cu schimbări mari din punct de vedere amoros. Dacă nu eşti într-o relaţie, se poate să îţi întâlneşti sufletul-pereche în momentul în care te aştepţi mai puţin. În schimb, dacă formezi un cuplu de ceva timp, vei avea parte de o surpriză: poate un inel de logodnă sau, de ce nu, o cerere în căsătorie.

Balanţă

Ai tot sperat să întâlneşti pe cineva, însă norocul nu a fost de partea ta în ultima vreme. Ba ai întâlnit persoane total nepotrivite, ba ai avut parte de dezamăgiri, cert este că nu ai fost tu cea vinovată. Dragostea se lasă aşteptată în viaţa ta, căci va veni abia în a doua parte a anului. Totuşi, până atunci, vei avea ocazia să cunoşti oameni noi, cu care să socializezi şi să formezi prietenii. Nu uita că de la prietenie la iubire este doar un pas!

Vărsător

Nu eşti genul de persoană care să se îndrăgostească deodată, însă acum vei fi acaparată complet de personalitatea celui care va reuşi să te dea peste cap. Pretendentul te va transforma într-o cu totul şi cu totul altă persoană şi îţi va readuce zâmbetul pe buze, obicei pe care l-ai uitat de ceva vreme. Permite-ţi să fii fericită şi lasă dragostea să intre în viaţa ta. Eşti în faţa unui nou capitol, care prevesteşte adevărate împliniri sufleteşti.



Recente

caravana2023 2 JPG
Kristen Stewart  foto   Instagram jpg
Rihanna jpg
marilyn monroe
Halle Berry  jpg
Shania Twain  jpg
Cele mai distrase semne zodiacale  Sursa foto shutterstock 2002731482 jpg
Christina Ricci  foto   Shutterstock(1) jpg
Lily Allen, Ashton Kutcher, Mila Kunis jpg
Anne Hathaway  jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
David Beckham jpg
Care este semnatura ta astrala  Sursa foto shutterstock 9917164 jpg
Tom Hardy  foto   Shutterstock jpg
Sharon Osbourne  jpg
Vrăjitorul din Oz jpg
Olivia Munn și copilul ei  foto   Shutterstock, Instagram jpg
Kate Middleton  foto   Shutterstock jpg
Gisele Bundchen  foto   Shutterstock jpg
Meghan Fox  Instagram jpg