Cea mai fericită perioadă din căsnicie

1 81683 original jpg jpeg

Dacă te gândeşti că luna de miere este cea mai fericită perioadă a unui mariaj, ei bine, te înşeli. Se spune că fericirea din primii ani de căsnicie se duce şi că ulterior obişnuinţa cu partenerul de viaţă devine principalul pilon al căsătoriei.

Însă nu este aşa după cum un studiu efectuat de americani ne arată. Se pare că un mariaj ajunge în cea mai fericită etapă după aproximativ 10 de ani.

Pentru efectuarea studiului, cercetătorii au analizat peste 2000 de cupluri cu vârsta medie cuprinsă între 35 şi 37 de ani.

În analiza lor, aceştia au aflat că partenerii care au un număr considerabil de ani petrecuţi în căsnicie fac mai multe activităţi împreună decât cei aflaţi în luna de miere. Se pare că, dincolo de sentimente, activităţile pe care doi parteneri le împart joacă un rol esenţial atât în longevitatea unei căsnicii, cât şi în fericirea din aceasta.

Iar dacă timpul petrecut împreună le apropie pe cupluri, iată ce le desparte de cele mai multe ori:

Infidelitatea

Este principala cauză a divorţului. Avocaţii experţi în divorţuri spun că majoritatea relaţiilor extraconjugale încep cu prietenii nevinovate.

Banii

Nu ne referim aici la lipsa banilor, cât la prezenţa lor. Statisticile arată că inegalitatea dintre parteneri în ceea ce priveşte câştigul financiar duce de cele mai multe ori la certuri, reproşuri şi în cele din urmă la divorţ.

Lipsa comunicării

Pare un motiv banal, dar se situează pe al treilea loc în topul cauzelor care provoacă divorţul. Cu timpul, partenerii pierd acea conexiune de la început şi devin preocupaţi de alte lucruri pe care nu le mai împărtăşesc cu cu soţul sau soţia.

Luarea în greutate

Poate părea ceva superficial, dar e un motiv care duce la divorţ. Dacă unul dintre parteneri ia considerabil în greutate, celălalt devine mai puţin atras de el, iar de aici apare distanţarea, în principal cea fizică.

Sursa foto: thespruce.com



Recente

sex la birou  foto   Shutterstock jpg
atractie cuplu jpg
5 indicii ca ai o relatie de cuplu perfecta chiar daca nu constientizezi  Sursa foto Pixabay jpg
7 motive pentru care nu ai relatia de cuplu visata  Sursa foto shutterstock 1053033374 jpg
Asa faci fata unei respingeri  Sursa foto shutterstock 1011979651 jpg
5 tehnici sa aplanezi o cearta in cuplu  Sursa foto Pixabay jpg
Cum v ar putea salva relatia dormitul in paturi separate  Sursa foto shutterstock 2179362725 jpg
Reactia emotionala a femeilor care topeste inima barbatilor  Sursa foto shutterstock 793940869 jpg
Cele mai ciudate observatii stiintifice despre iubire  Sursa foto shutterstock 1753478519 jpg
femeie și bărbat care se ceartă  foto   Shutterstock jpg
shutterstock 572240722 jpg
album foto jpg
Jobul poate distruge o relatie  Sursa foto shutterstock 2203174377 jpg
Recomandărisexolog pentru o viata sexuala mai buna in 2024  Sursa foto Pixabay png
cuplu jpg
Ucigasi tacuti ai unei relatii  Sursa foto shutterstock 2245035293 jpg
libido pauza shutterstock 224931571 jpg
cuplu, casatorie  jpg
bărbat în boxeri  foto   Shutterstock jpg
Singur de Sarbatori  Aaa atragi dragostea  Sursa foto shutterstock 157161779 jpg