Şcolile de samba implicate în paradă au avertizat de mai mult timp că ar putea fi dificilă organizarea ediţiei 2021 înainte ca un vaccin impotriva Covid-19 să fie omologat şi disponibil, potrivit news.ro. Brazilia este a treia cea mai afectată ţară din lume de pandemie, cu peste 4,6 milioane de contaminări şi mai mult de 139.000 de decese.

Jorge Castanheira, preşedintele ligii de samba Liesa, a spus că şcolile nu ar avea timp să se pregătească pentru evenimentul din februarie.

„Căutăm o soluţie alternativă, ceva ce vom putea face când va fi sigur să contribuim la oraş. Dar nu suntem suficient de siguri să stabilim o dată”, a spus el, citează BBC.

Anunţul face referire la carnavalul Liesa, dar nu şi la petrecerile de stradă care au loc în acelaşi timp. Nu este încă cert dacă acestea vor avea loc.

Carnavalul de la Rio atrage anual milioane de turişti. Turismul reprezintă în Brazilia 8% din PIB. Carnavalul din São Paulo a fost deja amânat cu opt luni, pentru octombrie 2021.

În cele patru zile oficiale de carnaval, 5.000 de dansatori defilează pe Sambadrom pentru a-şi disputa prestigiosul titlu de campion. Celebra stradă a fost special concepută pentru acest eveniment anual de cel mai faimos arhitect al Braziliei, Oscar Niemeyer. Ea a fost inaugurată în 1984. Pe marginea Sambadromului există tribune de unde sute de mii de spectatori pot vedea spectacolul. Cele mai bune locuri costă în jur de 2.000 de euro, iar cele mai îndepărtate de stradă sunt 90 de euro.

Fiecare dintre cele 12 şcoli de samba care participă anual la Carnavalul de la Rio reprezintă spiritul unei comunităţi, de obicei a unei favele (cartier sărac). Locuitorii lor îşi susţin cu înflăcărare şcoala de samba şi se implică intens în repetiţiile ei. Fiecare şcoală îşi alege o temă pentru defilare, cum ar fi un eveniment sau o figură importantă din istoria Braziliei ori un element precum apa sau focul.

Carele alegorice, costumele şi muzica trebuie să fie în concordanţă cu tema aleasă. Fiecare şcoală are orchestră proprie, „la bateria“, formată din 250-300 de muzicanţi, precum şi o regină a toboşarilor sau „madrinha da bateria“. Melodiile sunt compoziţii proprii şi trebuie să susţină coregrafia. Între două şi cinci milioane de dolari cheltuiesc şcolile de samba cu pregătirile.

FOTO Shutterstock