Cei mai sociabili papagali vorbitori - Papagalul Cockateil, perfect pentru începători

Cel mai vesel şi mai blând dintre toate speciile de papagali,Cockatiel n-are prea multă nevoie de îngrijire. De aceea este alegerea perfectă pentru cei care n-au mai avut un papagal. El învaţă cu uşurinţă melodii şi fraze scurte. Când cumperi un Cockatiel ai grijă fie dinamic,cu pene lucioase şi groase.

Cu femelele papagal nu ai prea multe şanse să le faci să vorbească,în schimb masculii tind să imite foarte mult. Îi trebuie între opt şi douăsprezece zile să se adapteze la mediul din noua casă,după care va fi pregătit să te surprinsă prin repetarea unor cuvinte scurte.

Papagalul gri african cenuşiu învaţă rapid să vorbească

Pe lista cu cei mai sociabili papagali vorbitori trebuie trecut şi papagalul gri african cenuşiu.

Foarte inteligent,este unul dintre papagalii cu cel mai mare potenţial pentru a învăţa să vorbească. Se poate ataşa profund de o singură persoană din casă şi trăieşte până la 70 de ani,ceea ce îi face însoţitori minunaţi pentru o viaţă. Se adaptează cu uşurinţă şi singura casă în care nu s-ar simţi bine este una cu prea multe animale de companie sau prea mulţi copii. Explicaţia e simplă dacă ne gândim că adoră să fie în centrul atenţiei.

Cei mai sociabili papagali vorbitori - Papagalul Amazonian se pricepe la cântat

Cel mai mare iubitor de muzică,este şi papagalul care cucereşte inima oricum prin energie şi drăgălăşenie. Poate imita melodii întregi cu toate cuvintele şi tonul vocii interpretului. Deprinde fraze lungi chiar de la vârsta de trei luni. Atenţie la timpul petrecut în compania lui! Are nevoie de foarte multă dragoste şi mult timp petrecut împreună. Dacă îl laşi singur,mai ales când este încă mic,îşi va pierde abilitatea de a vorbi. Mulţi crescători de papagali nu-l recomandă din cauza agresivităţii la care ajunge la maturitate,pe la patru-şase ani. Desigur,există şi excepţii.

Cum îi înveţi să vorbească

Este mult mai uşor să înveţi un papagal tânăr să vorbească şi o singură persoană trebuie să se ocupe de el,pentru a evita confuzia.

-Înainte de toate,papagalul trebuie să se acomodeze cu tine

-Învaţă-l câte un truc o singură dată şi nu uita de seminţele recompensă care vă împrietenesc

-Începe prin exerciţii de imitare a unui singur cuvânt de o silabă sau două.

-Repetă-l rar,cu fermitate de mai multe ori până primeşti un răspuns

-Continuă până la pronunţarea perfectă a cuvântului ales de tine,apoi alege alt cuvânt.

Cu timpul va imita cuvinte mai lungi,apoi fraze. Este mai greu să-l înveţi să-ţi răspundă la întrebări. Trebuie să deprindă mai întâi răspunsul. După aceea,poţi spune întrebarea,repetând răspunsul. Dacă îi este greu să repete cuvinte scurte,nu te aştepta să înveţe să-ţi răspundă.

Cei mai sociabili papagali vorbitori - Atenţie!

În anii ’30 popularitatea papagalilor a scăzut brusc când s-a descoperit că pot transmite omului o boală infecţioasă numită psitacoză. Seamănă cu o gripă care se vindecă după cinci.şapte zile,dar poate provoca avort spontan femeilor gravide. De atunci puii sunt crescuţi în crescătorii şi trataţi cu antibiotice. Veterinarii te sfătuiesc să le faci o vizită după ce achiziţionezi un papagal.

Click de la femei… ca tine

Am cumpărat odată un papagal Cockatiel de la un crescător. Băieţelul meu este încă mic şi gângureşte primele lui cuvinte. Pot să spun că a învăţat împreună cu papagalul. Coco începea să repete un cuvânt aşa din senin şi copilul îl imita. Deodată parcă aveam doi copii care învăţau unul de la altul.

Camelia Gherman,Caransebeş

Citiţi şi: Cele mai frumoase pisici cu blană scurtă