Cel mai urât mirositor fruct din lume. Este interzis în mijloacele de transport în comun

1 durian jpg jpeg

Este considerat „regele fructelor” datorită efectelor benefice pe care le are, dar mulţi îl consideră respingător din cauza mirosului pe care îl emană, greu de suportat, comparabil cu cel al unui cadavru în descompunere.

Originar din Brunei, Indonezia şi Malaysia, durianul, fructul cu cel mai respingător miros din lume, se cultivă în Thailanda, India, Sri Lanka, Vietnam, Papua Noua Guinee şi alte ţări asiatice. Este un fruct care poate avea greutatea de până la trei kilograme. Coaja are ţepi şi ascunde patru – cinci sâmburi foarte mari acoperiţi de miez moale şi cărnos gălbui sau roşu, în funcţie de specie. Cu cât coaja este mai uscată şi veche, cu atât mirosul este mai intens. Durianul se vinde fie întreg, fie doar miezul. Fructul întreg se secţionează în două, se scoate cu o lingură miezul şi se mănâncă până la sâmbure. Durianul este folosit la diverse deserturi (prăjituri, îngheţate), dar şi la mâncăruri aromate precum orez cu lapte de cocos.  

Cu ce seamănă mirosul

Durianul are un miros foarte urât. Potrivit celor care l-au mirosit, are „parfum” de perechi de şosete folosite prea mult, de pubelă sau de cadavru în descompunere.

Din cauza mirosului greu de suportat, în ţările asiatice este interzis să duci durianul în mijloacele de transport în comun. Anul trecut, durianul a provocat evacuarea a 550 de persoane dintr-o bibliotecă din Australia, cei prezenţi crezând că este vorba despre scurgeri de gaze.

Ce calităţi are durianul

Durianul are numeroase calităţi, motiv pentru care este numit şi „regele fructelor”. Este bogat în vitamina B6 şi B9, vitamina C, vitamina A, fibre, potasiu, mangan, cupru, fosfor magneziu, calciu, fier, zinc şi sodiu. Dintre vitamine, ponderea cea mai mare o are vitamina C, care are rol, printre altele, în apărarea organismului de infecţii.

Din rădăcinile şi frunzele plantei se prepară leacuri tradiţionale pentru tratarea febrei şi a bolilor de piele.



Recente

pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg