Cele mai bizare formaţiuni montane din România

1 52394 original jpg jpeg

Vrei să descoperi locuri unice de drumeţie în această toamnă? Îţi propunem câteva destinaţii turistice interesante, cu peisaje picturale. Merită să le vizitezi, cel puţin o dată-n viaţă.

Râpa Roşie din Sebeş

La ­3 km de Sebeş (pe drumul care leagă localitatea de satul Daia Romana) se află o formaţiune montană extrem de interesantă,numită Râpa Roşie.

Acum,ea este rezervaţie geologică,întinsă pe 10 hectare,cu aspectul neobişnuit al unei orgi. Nuanţa roşiatică este dată de mineralele care o alcătuiesc.

Totodată,aici poţi admira flora zonei,între care se găsesc clopoţeii albaştri,care apar toamna şi care dau unicitate peisajului vegetal al zonei.

O altă curiozitate o reprezintă zecile de mici scorburi săpate chiar de păsări în argila stâncilor.

Ele servesc drept cuiburi,unde „locatarii“ îşi depun ouăle în siguranţă,departe de ochii ageri ai uliilor sau ai vulturilor.

După ce ai văzut Râpa Roşie,mai poţi face şi alte trasee montane,urmărind drumurile marcate.

În cazul în care te-ai hotărât să vii aici,e bine să ştii că te poţi caza în Sebeş,cu 80 de lei pe cameră,la o pensiune de trei stele.

Şi încă ceva! Poţi profita de reduceri de preţ la pensiunile complete dacă stai mai mult de 4 zile.

Rezervaţia Grădina Zmeilor din Sălaj

Nu departe de satul Galgăul Almaşului,din judeşul Sălaj,se află o minune a naturii,Grădina Zmeilor.

Formaţiunile stâncoase seamănă cu nişte stalagmite şi se întind pe o suprafaţă de cinci hectare.

Interesantă este forma lor. De-a lungul zecilor de ani,intemperiile – vântul,grindina,ninsorile puternice – au şlefuit aceste pietre întocmai ca un sculptor iscusit.

De la depărtare,poţi zări uşor o siluetă de om (unele blocuri de piatră chiar au fost numite sugestiv de către localnici Moşu,Eva,Dorobanţu...) sau chiar zmei (cele mai impresionante sunt două stânci în formă de prismă numite sugestiv Zmeul şi Zmeoaica).

simeon stalpnicul png

Ajungi aici cu maşina sau cu trenul până în halta Var de pe linia Dej-Jibou-Baia Mare,apoi încă 4 km spre sud,pe care-i poţi parcurge pe jos.

Dacă te hotărăşti să vii în acest loc,cazarea o faci la una dintre pensiunile din satul Galgăul Almaşului.

Pentru o noapte,într-o cameră dublă,de trei stele,vei scoate din buzunar în jur de 50 lei de persoană.

Preţul poate creşte,dacă vrei ca micul dejun să fie inclus.

Vârful lui Stan din Mehedinţi

Dacă pleci în excursie cu familia spre munţii Mehedinţi,  trebuie să intri pe Drumul Naţional 67D,Băile Herculane-Baia de Aramă.

De aici,spre Vârful lui Stan faci 4-5 ore,dus-întors (incluzând popasurile).

simeon stalpnicul png

Traseul are o dificultate medie şi începe de la Izvorul lui Vârzob,situat în dreapta şoselei şi care duce spre Baia de Aramă.

Apoi,urci pe şosea până în punctul de maximă altitudine,unde se deschide pe partea stângă poteca forestieră.

Pentru a ajunge la Vârful lui Stan,urmăreşte cu atenţie marcajele de pe pietre şi de pe scoarţa brazilor.

Pe parcursul traseului e bine să nu părăseşti poteca. „Scurtăturile” te pot abate de la obiectivul turistic stabilit.

După câteva ore de mers lejer,ţi se deschid în faţa ochilor peisaje de-a dreptul impresionante.

Panorama munţilor îţi oferă momente de neuitat.

Apoi,te poţi bucura de poienile verzi,cu o vegetaţie uimitor de diversă,şi de stâncile care se înalţă semeţe în zare,împodobind peisajul cu roci de calcar ascuţite.

Nu uita! Până în vârf,dacă  eşti începătoare,drumul poate părea destul de anevoios,aşa că nu pleca neechipată.

Îţi vor prinde bine beţele telescopice (le poţi găşi la magazinele de articole sportive şi pentru drumeţie),un rucsac lejer,genunchierele şi bocancii care ţin bine gleznele.



Recente

cum sa alegi bijuteriile jpg
5 lucruri pe care sa le faci dupa ce ai aflat ca esti insarcinata jpg
faza de platou in procesul de slabire jpg
Sendvisuri de biscuiti cu crema de nuca  Sursa foto shutterstock 1035678472 jpg
clickpentrufemei ro jpg
ClickPentruFemei (1) (19) jpg
Nu e ciocolata dar activeaza hormonul fericirii  Sursa foto  shutterstock 1922207963 jpg
dieta jpg
mituri despre sanatatea femeilor jpg
oua umplute jpg
Cum sa aplici parfumul  Sursa foto shutterstock 1927700651 jpg
telefonul mobil este un obiect murdar jpg
Paste cu pui si spanac  Sursa foto shutterstock 670024192 jpg
Melodia aceasta reduce anxietatea  Sursa foto shutterstock 2228634261 jpg
casa din Londra jpg
Tort cu biscuiti de cacao  Sursa foto shutterstock 274006559 jpg
Budinca apertiv  Sursa foto shutterstock 1530143996 jpg
Bautura care alunga insomnia  Sursa foto shutterstock 544190740 jpg
trifoi  jpg
Muște jpg