Solstiţiul de vară este o zi specială care, în funcţie de corespondenţa cu calendarul de vară, are loc între 20 iunie şi 22 iunie, în emisfera nordică. Solstiţiul de vară este văzut, încă din preistorie, ca „mijlocul verii‟, deşi în unele ţări, acest lucru simbolizează începutul acestui anotimp. Acest eveniment important este marcat cu multe festivaluri şi ritualuri, iar multe culturi din întreaga lume sărbătoresc acest moment cu mare fast. Tradiţiile popoarelor sunt diverse, unele pot fi spectaculoase şi interesante, pe când altele bizare. Iată o parte dintre cele mai ciudate tradiţii care se respectă cu stricteţe, în acest sezon! 

Competiţia de scuipat seminţe de pepene

În cadrul Festivalului „Hope Watermelon‟ (SUA), din perioada 5-7 august, au loc numeroase activităţi şi competiţii de artă şi de divertisment. Una dintre competiţiile care se remarcă în acest loc este concursul de talente „Watermelon Idol‟. O varietate de concurenţi se pregătesc temeinic pentru această competiţie, cu un an înainte, pentru a câştiga marele titlu pentru „persoana care scuipă cele mai multe seminţe de pepene‟. Competiţia datează încă din anul 1920 şi face un adevărat spectacol.

Festivalul usturoiului

În fiecare vară, locuitorii din California, se adună între 26-28 iulie, pentru a sărbători dispariţia vampirilor de pe acest Pământ. Ei consideră că usturoiul este cel care i-a alungat pe vampiri din lume, de aceea festivalul are ca simbol un mare bulb de usturoi. În cadrul acestui festival, adevăraţii fani ai usturoiului se pot delecta cu o nişă a alimentelor pe bază de usturoi, precum: îngheţata cu usturoi sau sucul cu gust de usturoi.