Cele mai eficiente măşti antirid

1 76442 original jpg jpeg

Ridurile sunt principalul semn al îmbătrânirii pielii, iar persoanele care au tenul uscat se confruntă cu această problemă estetică mai devreme, comparativ cu cele care au tenul gras sau normal. Dar, pentru ca tegumentul să-şi păstreze elasticitatea şi ridurile să fie prevenite, ar trebui să începi să aplici măşti antirid.

Măştile cu efect antirid sunt eficiente, deoarece stimulează producţia de colagen şi elastină, proteine care menţin pielea fermă şi lipsită de imperfecţiuni. Am enumerat câteva reţete de remedii naturale care previn şi reduc liniile fine şi ridurile.

Mască antirid cu albuş

Datorită cantităţii mari de vitamina E, albuşul poate fi folosit în prepararea măştilor care previn liniile fine şi ridurile. Tot ce trebuie să faci este să baţi spumă două albuşuri, apoi aplic-o pe faţa curată. Lasă masca să acţioneze 15 minute, apoi clăteşte cu apă călduţă.

Mască antirid cu aloe vera

Poate nu ştiai, dar gelul de aloe vera poate fi inclus în măştile faciale, pentru menţinerea pielii strălucitoare şi radiante.

Pentru prepararea măştii, ai nevoie de:

-    2 linguri gel de aloe vera

-    1 albuş

Extrage cu o lingură gelul dintr-o frunză de aloe vera. Amestecă-l cu spuma de albuş. Aplică pasta obţinută pe faţă – pe zona din jurul ochilor şi a gurii - şi las-o să acţioneze 30 de minute. După care, clăteşte cu apă călduţă. Repetă tratamentul după 2-3 zile.

Mască antirid cu ulei de măsline

Uleiul de măsline este foarte bun şi recomandat persoanelor care au tenul uscat. Masează pielea curată cu ulei de măsline, prin mişcări circulare, blânde. Insistă în zona din jurul ochilor şi gurii, dar nu trebuie să fii agresivă cu tegumentul. Lasă uleiul să acţioneze până a doua zi dimineaţa.

Mască antirid cu turmeric

Turmericul este sursă bogată de antixidanţi, compuşi care luptă împotriva daunelor produse de radicalii liberi. În plus, turmericul are proprietăţi antiseptice şi antibacteriene, prevenind astfel infecţiile.

Pentru prepararea măştii, ai nevoie de:

-    1 lingură turmeric pudră

-    2 linguri suc din trestie de zahăr

Pune cele două ingrediente într-un bol şi amestecă cu o lingură până obţii o pastă fină. Aplică masca pe faţa curată şi pe gât. Las-o să acţioneze 10 minute, apoi clăteşte cu apă călduţă. Repetă tratamentul după 2-3 zile.

Credit foto: www.myciin.com



Recente

insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg