Cele mai întâlnite dependenţe: de la balsamul de buze, la nevoia de a simţi fluturi în stomac

1 datul cu ruj jpg jpeg

Există anumite lucruri pe care le facem zilnic, dar ştiai că unele dintre aceste activităţi se pot transforma în dependenţe? Iată o listă cu lucruri surprinzătoare, de care ai putea fi dependent, fără să îţi dai seama!

Factorii emoţionali, mentali sau fizici ne pot determina să transformăm o activitate obişnuită într-un obicei, iar obiceiul în dependenţă. Printre cele mai cunoscute dependenţe se numără: mâncatul, jocurile de noroc sau consumul de substanţe interzise. Există şi alte dependenţe pe care mulţi oameni le pot avea, fără să ştie, cum ar fi aplicarea balsamului de buze sau ascultatul muzicii.

Navigarea pe Internet

Cercetările efectuate în China au constatat că dependenţa de Internet poate avea efecte similare asupra creierului precum dependenţa de substanţe interzise. Oricine suferă de această dependenţă ar putea întâmpina simptome comune cu alte dependenţe, cum ar fi semnele de sevraj. Cercetătorii de la Universitatea Leeds au aflat că persoanele care petrec mult timp pe Internet sunt predispuse la episoade depresive, mai ales dacă le este interzis accesul la mediul online.

Ascultatul muzicii

Cu toţii avem o melodie preferată care ne dă o stare bună, indiferent de cât de rea ne-a fost ziua. Acest sentiment poate fi captivant, deoarece atunci când ascultăm muzică plăcută, corpul nostru reacţionează în acelaşi mod ca atunci când mâncăm alimente care ne plac. Dopamina, substanţa chimică care ne face să repetăm un anumit tip de comportament, ne determină să ascultăm din nou aceeaşi piesă, motiv pentru care putem deveni dependenţi de ascultatul melodiilor noastre preferate.

Aplicarea balsamului de buze

Ritualul de înfrumuseţare poate deveni o dependenţă, mai ales aplicarea balsamului de buze / rujului. Rujul umezeşte buzele pentru o perioadă scurtă de timp, iar buzele se pot usca destul de rapid, mai ales dacă rujul nu este de o calitate bună. Conştient sau nu, multor femei le este frică să nu li se usuce buzele şi din această cauză sunt văzute destul de des cu un balsam de buze sau cu un ruj în mâini. Din fericire, spre deosebire de alte dependenţe, balsamul de buze nu ne pune viaţa în pericol, dar există câteva forumuri online care le oferă ajutor persoanelor care îşi aplică balsam de buze în mod compulsiv.

Îndrăgostirea

Dacă ai un prieten care este mereu într-o relaţie nouă, deoarece nu îi place să stea mult timp singur, s-ar putea să te gândeşti că este ghinionist în dragoste. De fapt, ar putea fi dependent de sentimentul euforic pe care îl poate avea atunci când se îndrăgosteşte de cineva. În momentul în care ne îndrăgostim, în creier se declanşează o dependenţă care ne determină să ne dorim mereu să avem parte de sentimentul „primilor fluturaşi în stomac‟.

Mersul la solar

O piele frumoasă şi bronzată este ceea ce multe femei îşi doresc, mai ales atunci când pleacă în vacanţă, la mare. Dar dacă această dorinţă este dusă la extrem, ea s-ar putea transforma într-o dependenţă numită „tanorexia‟. Mulţi dintre tanorexici consideră că sunt palizi şi neatractivi, deşi pielea lor este deja foarte bronzată.

Sursă foto: Shutterstock 



Recente

Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg