Cascade spectaculoase

1 81067 original jpg jpeg

Căderile de apă sunt întotdeauna un spectacol pitoresc. Transparenţa, înălţimea şi lăţimea cortinei lichide, peisajul, lumina, zgomotul – totul contribuie la show-ul care fură privirea şi taie respiraţia. 

Niagara, SUA – Canada: sentiment copleşitor

Cascada Niagara e numele generic dat unui ansamblu de 3 căderi de apă, situate la graniţa dintre Statele Unite şi Canada. Deşi nu sunt foarte înalte, se întind pe o lăţime mare. Cu un debit de 2.800 metri cubi/secundă, reprezintă căderile de apă cele mai puternice din America de Nord - şi printre cele mai cunoscute din lume. Renumite pentru frumuseţea lor, sunt obiectiv turistic de mai bine de un secol. Zilnic, se organizează fac minic-croaziere în zonă. Zgomotul bubuitor al căderii de apă, miliardele de stropi care se combină şi recombină în curcubeie, natura dezlănţuită... sentimentul e copleşitor. Noaptea, apa e luminată de reflectoare în nuanţe multicolore.

Jog, India: măreţie în sălbăticie

Undeva, departe de noi, În statul Indian Karnataka, există o cascadă splendidă, de o măreţie de nedescris. E maiestuoasa cascadă Jog (sau Joga), cu apa care se prăvăleşte de la 253 de metri altitudine. Este a doua cea mai abruptă cădere de ape din India. Avizaţii spun că cel mai potrivit moment al zilei pentru a vizita cascada e dimineaţa, la primele ore, când zgomotul natural al apei nu e bruiat de mulţimile gălăgioase şi când locul emană sălbăticia originară. 

Sutherland, Noua Zeelandă: înaltă de 580 m

Minunata cădere de apă în trei puncte poate fi admirată în sudul insulei. Apa cade de la o înălţime de 580 m  – o privelişte care taie răsuflarea. Cei mai mulţi drumeţi nu se avântă prea aproape de această minune naturală - mai ales iarna, când drumurile devin impracticabile din cauza gheţii.

Gullfoss, Islanda: un obiectiv protejat

În ultima jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului trecut, cascada fusese închiriată de proprietarii ei unor investitori străini, spre a fi folosită în producţia de electricitate.

Până la urmă, a fost vândută statului islandez, iar acum e obiectiv protejat. Fără doar şi poate, aici ai senzaţia că îngerii răstoarnă planeta şi că apa cade de pe ea! E unul dintre simbolurile Islandei, pentru că aici găseşti amestecul acela perfect între frumuseţea distantă a peisajului de gheaţă şi promisiunea vieţii ascunse în fiecare fir de iarbă.

Kaieteur, Guyana: comoara Amazonului

Scuzaţi-mi superlativele, dar nu mă pot abţine: Kaieteur e una dintre comorile nepreţuite ale Amazonului şi, implicit, ale Americii de Sud. E una dintre cele mai mari cascade într-un singur punct, din lume, după volumul de apă (663 metri cubi/secundă). Are o înălţime de 226 m. Oricine iubeşte peisajele unice din lumea asta trebuie să ajungă să vadă această splendiă creaţie a naturii.

Yosemite, SUA: înălţime ameţitoare

Admirată ca o frumuseţe grandioasă, impunătoare, cascada Yosemite din Parcul Naţional cu acelaşi nume din Statele Unite are o înălţime de 740 m. Se ajunge la ea pe jos – drumeţie de care copiii sunt încântaţi. Primăvara, florile sălbatice înfloresc, îndulcind sălbăticia peisajului cu delicateţea lor. Mirosul de pini e specific locului.

Cascade şi... cascade

Puţini ştiu că, în funcţie de modul în care apa se prăvăleşte pe pământ, cascadele sunt de 10 feluri! Plonjate, când apa cade vertical, pierzând contactul cu suprafaţa pietroasă, în coadă de cal, când apa are ceva contact cu piatra, dar nu cine ştie ce. E cataractă atunci când e întinsă şi puternică. E în mai multe puncte când mai multe fire de apă cad în acelaşi bazin. În bloc – apa cade dintr-un râu. Cascadă – în cădere, trece peste nişte masive stâncoase. Segmentată – fluxul de apă se separă în coborâre. Nivelată – apa cade etajat. În lovitură de pumn – apa cade într-o masă compactă, iar apoi se răspândeşte în bazin. Evantai – în cădere, apa se dispersează.

Sursa foto: www.icelandbuddy.com