Cheesecake fără coacere cu jeleu de struguri albi

1 shutterstock 1799757358 jpg jpeg

Strugurii sunt încă la mare căutare în pieţe. Profită şi ia câţiva ciorchini pentru un desert cu adevărat special!

Dacă de obicei eziţi să faci deserturi care implică şi coacere din cauza cuptorului care-ţi strică toată munca, ba arde blatul, ba îl încrudează, îndrăzneşte să faci această reţetă! Nu ai nevoie deloc de cuptor, doar de răbdare, ceva timp liber şi dragoste.

Ingrediente

Pentru blat:

400 g biscuiţi digestivi

150 unt topit

Pentru umplutură:

600 g cremă de brânză

500 ml smântână pentru frişcă 35 % grăsime

150 g zahăr pudră

100 ml apă rece

100 ml lapte fierbinte

20 g gelatină

1 linguriţă esenţă de vanilie

Pentru jeleu:

150 g struguri

200 g suc de struguri

35 ml apă

5 g gelatină

3 linguri zahăr

Mod de preparare

Zdrobeşte biscuiţii, apoi amestă-i cu untul topit până când obţii o compoziţie nisipoasă. Pune-o într-o formă detaşabilă, presează cu o dusul unei linguri, apoi las-o în frigider 30 de minute.

Între timp, pune gelatina la hidratat în apă rece, aproximativ 10 minute. După ce s-a umflat, pune-o peste laptele fierbinte şi amestecă până la dizolvare. Separat, mixează crema de brânză cu zahărul pudră şi cu esenţa de vanilie. În timpul mixării, toarnă, în fir subţire, smântâna lichidă. Când compoziţia capătă o textură pufoasă, adaugă treptat laptele cu gelatina şi mai amestecă 30 de secunde. Toarnă compoziţia peste blatul de biscuiţi. Mişcă puţin tava, astfel încât crema să se distribuie uniform. Pune apoi prăjitura în frigider pentru 5-6 ore, ca să se întărească.

Pentru jeleu, hidratează gelatina în apă la temperatura camerei, iar când s-a umflat topeşte-o pe baie de aburi. Încorporeaz-o apoi în sucul de struguri. Scoate cheesecake-ul din frigider, aşază strugurii tăiaţi pe jumătate, apoi toarnă sucul de struguri cu gelatină. Ţine din nou prăjitura la rece până când se întăreşte jeleul.

FOTO Shutterstock