Cine a fost „exemplul perfect al femeii ariene‟, cea mai mare admiratoare a lui Hitler

2 unity jpg jpeg

S-a scris mult despre povestea de dragoste dintre Adolf Hitler şi Eva Braun şi, în afară de Eva, nu multe femei au îndrăznit să îl iubească pe dictator. Se spune despre el că era de neînţeles, chiar şi în amor. Totuşi, o tânără nobilă din Marea Britanie l-a iubit mult timp în secret şi a făcut tot ce i-a stat în putere ca să fie aproape de el.

Unity Valkyrie Mitford s-a îndrăgostit de Adolf Hitler de la o vârstă fragedă. Deşi s-a născut la Londra, într-o familie aristocrată, şi era înrudită cu Winston Churchill, ea era o fascistă îndrăgostită sincer de Adolf Hitler. Şi a fost dispusă să facă orice pentru a atrage atenţia dictatorului. A studiat mult timp nazismul de dragul lui, iar la maturitate, a reuşit să fie descrisă de serviciile secrete britanice drept: „femeia mai nazistă decât naziştii‟. 

Unity şi-a dorit să şocheze Anglia

Părea predestinată să aleagă nazismul, deoarece numele său mijlociu „Valkyrie‟ reprezintă în mitologia nordică femeia care alege cine trăieşte şi cine moare. Născută într-o familie numeroasă, de aristocraţi, viaţa ei a fost definită drept o luptă constantă pentru a se distinge de cei şase fraţi ai săi. Era invidioasă pe surorile sale pentru că erau mai inteligente şi mai frumoase. Pentru a ieşi în evidenţă, Unity şi-a dorit să devină femeia exemplu de propagandă. Când a descoperit că nazismul era o ocazie fantastică de a şoca pe toată lumea din Anglia, visul ei cel mai mare era să plece în Germania şi să îl întâlnească pe Hitler.

A mâncat luni întregi la restaurantul preferat al dictatorului

Împotrvita dorinţei tatălui său, în anul 1933, Unity s-a mutat în Germania împreună cu sora ei, care începuse o aventură amoroasă cu Oswald Mosley, liderul Uniunii Britanice a Fasciştilor. Vrăjită de farmecul lui Hitler, tânăra s-a mutat la Munchen cu speranţa de a-l întânit personal. La sosirea în oraş, ea a mers frecvent la restaurantul preferat al dictatorului. Luni întregi a stat singură la masă, până când Hitler a observat-o şi a invitat-o să ia masa cu el într-o după-amiază: „Cred că sunt cea mai fericită fată din lume‟, i-a scris Unity surorii sale după prima lor întâlnire. În ciuda rezervelor iniţiale ale lui Hitler cu privire la Unity, se pare că acesta s-ar fi îndrăgostit de ea. Într-o copie a cărţii sale Mein Kampf pe care i-a dăruit-o, Hitler i-a scris: „Sunt întotdeauna cu tine oricât de departe ai fi. Eşti întotdeauna lângă mine. Nu te voi uita‟, a fost mesajul său.

Femeia a reuşit încet încet să se impună în cercul privat al lui Hitler. Unity ere mereu admirată de dictator, care o descria drept: „un specimen perfect de femeie ariană‟. Participa alături de el în vacanţele din Alpi, la Jocurile Olimpice şi i-a fost alături când a anunţat anexarea Austriei. Se pare că, Eva Braun nu a apreciat că Unity lucra alături de Hilter. Aceasta a simţit că ea este îndrăgostită de dictator şi încerca pe cât posibil să o „elimine din joc‟.

A vrut să se sinucidă cu pistolul oferit de Hitler

După ce dictatorul a invadat Polonia în anul 1939, Unity a vrut să se omoare. Iubea Polonia şi pentru ea a fost o mare durere când Adolf a vrut să omoare oameni în locul ei drag: „Mi-a spus că dacă va fi un război, care desigur speram cu toţii că nu va exista, se va sinucide, pentru că nu va suporta să trăiască şi să vadă cele două ţări, pe care le iubea, să se sfârşească‟, a spus sora lui Unity. Când războiul a început, femeia a fost devastată. Cu un pistol pe care Hitler i l-a dăruit, s-a împuşcat în cap, iar în mod miraculos, ea a supravieţuit. Cu un glonţ în creier a fost trimisă la un spital din Elveţia, pentru recuperări. Doctorii au reuşit să îi salveze viaţa, dar din păcate, în urma incidentului, aceasta a rămas invalidă. Mai târziu, în anul 1948, a fost răpusă de meningită letală, iar la vârsta de 33 de ani s-a stins din viaţă.

Sursă foto: Arhivă 



Recente

Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2024 jpg
4 rihanna profimedia 0421395391 jpg jpeg
James Bond, Daniel Craig jpeg
Gordon Ramsay  jpeg
Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cindy Crawford jpg
Gwyneth Paltrow, Chris Martin  jpg
OCC Elixirul Dragostei UNITER jpg
LENNY KRAVITZ   UNTOLD 2024 (1) jpeg
eclipsa  foto   Shutterstock jpg
Nationala Feminina de Fotbal jpg
Angelina Jolie și Shiloh jpeg
Elizabeth Hurley  foto   Instagram jpg