Cine a fost marea iubire a lui Edith Piaf. Doar moartea i-a despărţit

2 edith piaf jpg jpeg

Una dintre cele mai puternice voci ale scenei franceze, Edith Piaf a avut o viaţă marcată de lipsuri, de iubiri pasagere, de drame. Dintre numeroşii săi iubiţi, unul i-a frânt inima.

A cântat „La vie en rose”, dar pentru ea viaţa nu a fost deloc roz, dimpotrivă. Edith Piaf a impresionat nu numai prin vocea sa inconfundabilă, ci şi prin destinul său tragic.

Edith Giovanna Gassion, sub numele său real, s-a născut pe 19 decembrie 1915, pe una dintre străzile cartierului Belleville din Paris. Mama sa era cântăreaţă, iar tatăl său, acrobat de circ. A avut o copilărie marcată de griji şi lipsuri. Părăsită de mamă, a rămas în grija bunicii din partea tatălui, după ce acesta a fost nevoit să plece pe front. În adolescenţă şi-a descoperit pasiunea pentru muzică. Prima sa mare iubire a fost Luis Dupont, pe care îl alinta „P'tit Louis”. Cei doi au avut o fiică, Marcelle.

În 1935, l-a întâlnit pe Louis Leplée, patron al cabaretului Gerny's de lângă Champs-Elysées, care a ajutat-o să îşi facă un rost la Paris. Vocea sa puternică a ajutat-o să se impună, iar la doar 23 de ani era deja o vedetă. Două dintre cele mai cunoscute melodii ale cântăreţei franceze sunt „Non, je ne regrette rien” şi „La Vie en Rose”.

Marcel Cerdan, bărbatul vieţii sale

De-a lungul vieţii, Edith Piaf a avut şi numeroşi iubiţi şi amanţi. Pentru unul dintre ei a suferit cel mai mult. Este vorba despre Marcel Cerdan, boxer renumit în acele timpuri. Acesta era însă căsătorit şi avea trei copii, care locuiau la Casablanca. Edith Piaf  şi-a organizat programul în funcţie de meciurile acestuia. În septembrie 1948, după ce Cerdan tocmai a fost proclamat campion mondial în Statele Unite, noul cuplu s-a aflat în atenţia presei. Piaf a refuza să recunoască relaţia cu boxerul, din respect faţă de soţia lui. Cei doi şi-au trăit intens povestea de iubire şi, la un moment dat, el ar fi propus varianta divorţului pentru putea fi împreună fără nicio oprelişte.

La 27 octombrie 1949, după un an şi jumătate de iubire nebună, avionul care îl aduce înapoi pe Marcel Cerdan, de la Paris la New York, spre Edith, s-a prăbuşit în arhipelagul Azore. Piaf, care i-a dedicat cântecul „Hymne à l'amour”, a mărturisit cu diverse ocazii că marea sa iubire a fost Marcel Cerdan.

Foto: click.ro, historia.ro, Wikipedia



Recente

featured image (1) jpg
Nicole Kidman  foto   Profimedia jpg
Lucy Liu  foto   Profimedia jpg
Justin Bieber  foto   Profimedia jpg
Jennie Garth și fostul soț   profimedia jpg
tree decorated with colorful easter eggs street easter decor jpg
 UNY0224 jpg
GettyImages 569189083 jpg
Teo Trandafir jpg
Coperta Click! pentru femei Nr  8 2026 jpeg
Lisa Kudrow  sursa foto   Profimedia jpg
Catherine O'Hara  foto   Profimedia jpg
Tori Spelling  foto   Profimedia jpg
Kate Jackson, Jaclyn Smith, Cheryl Ladd  sursa foto   Profimedia jpg
ART03868 copy jpg
Melissa Gilbert și Timothy Busfield  foto   Profimedia jpg
Brian Cox și soția  foto   Profimedia jpg
Savannah Guthrie  foto   Profimedia jpg
Jennifer Aniston și Jim Curtis  foto   Profimedia jpg
portrait woman representing taurus zodiac sign jpg