Cine sunt primii concurenţi care intră în Ferma?

1 mihaela radulescu si cristian bozgan jpg jpeg

16 concurenţi au acceptat una dintre cele mai dificile experienţe prin care o persoană poate trece! Direct de pe scenă, podiumurile de modă sau pista de raliuri ei au acceptat provocarea. Cine va reuşi să ajungă până la final, vom vedea, însă până la acel moment, este vremea să îi cunoaştem pe competitori.

Anna Lesko, Octavian Ciovică, Alina Puşcău şi Cezar Ouatu sunt pregătiţi să îşi demonstreze puterea în reality show-ul prezentat de Mihaela Rădulescu!

Anna Lesko: ”Este o foarte mare provocare din extrem de multe puncte de vedere. Ştiu deja că cel mai mult îmi va lipsi fiul meu, Adam, nici nu este nevoie să mă mai gândesc, dar voi face tot posibilul să nu arăt acest lucru în fermă”.

În general îşi doreşte ca melodiile ei să fie cât mai sus în topuri, dar acum îşi va folosi experienţa pentru a ajunge cât mai sus în clasamentul din Ferma. Anna îşi aminteşte vacanţele petrecute în curtea bunicilor, la ţară, unde a învăţat să gătească şi să coasă, şi îşi exprimă creativitatea prin picturi extraordinare. Deşi multă lume ar fi văzut-o în fruntea echipei urbane, este decisă să fie cea mai puternică săteancă din echipa ei.

Citeşte şi

FOTO Mihaela Rădulescu revine în „Ferma“: look nou după pandemie

Direct de pe podiumurile internaţionale, Alina Puşcău, prima orăşeancă anunţată, a impresionat pe toată lumea cu o carieră în care a dovedit că poate îmbina moda cu muzica şi actoria. La doar 16 ani câştiga unul dintre cele mai importante concursuri de modă existente şi primea din partea lui Jean Paul Gaultier un compliment pe care nu-l va uita niciodată: că este atât de frumoasă, că nu ar putea pierde. În Fermă, vrea să le arate tuturor că nu o recomandă doar frumuseţea, ci toate aptitudinile pe care le-a dezvoltat de-a lungul anilor.

Alina Puşcău: ”Pentru mine provocarea Ferma înseamnă ‘back to basics’, reîntregirea cu natura şi reaprecierea lucrurilor simple. Abia aştept să îi cunosc pe cei alături de care mă voi îmbarca în această aventură”.

Mânat de adrenalină, Octavian Ciovică, cunoscutul pilot de raliuri a fost mereu în fruntea clasamentelor. Ambiţios şi muncitor, îşi doreşte mereu să ducă lucrurile la următorul nivel. Planurile lui pentru acest an sunt clare: să câştige Ferma, ca sătean, şi să îşi obţină certificatul de pilot de linie.

Cezar Ouatu: ”Provocarea a fost acceptată din start, încă de când am primit telefonul. Este o ocazie senzaţională să redevin cum eram odată, la începuturile mele, mai spartan, detaşat de tot ce înseamnă tehnologie şi să revin la origini”.

Bine cunoscutul contratenor local şi internaţional şi-a început cariera la 19 ani, după ce a studiat toată copilăria pentru a fi un celebru pianist. Cel de-al doilea orăşean prezentat a aflat despre cât de dure sunt provocările fermei de la prietenii lui şi este decis să fie cel mai puternic competitor pentru a ajunge cât mai departe.

Octavian Ciovică: ”Toată viaţa mea am umblat după provocări şi nu după unele minuscule. Aşa că iată motivul pentru care am venit la acest reality show. Totul depinde de tine, nu există alt factor care să-ţi influenţeze plecarea din Ferma”.

Dacă se vor descurca în competiţie, aşa cum speră, sau dacă primele provocări vor fi mai intense decât se aşteaptă, vom afla în următorul sezon Ferma.



Recente

Pavel Bartoș jpg
Anne Hathaway jpg
Printul William si Kate Middleton jpg
Katy Perry jpg
Celine Dion  foto   Instagram jpg
Lily Allen jpg
Kelly Osbourne  foto   Shutterstock jpg
festival  foto   Shutterstock jpg
Courteney Cox cu iubitul  foto   Shutterstock jpg
Click! Pentru Femei jpeg
Anne Hathaway  foto   Shutterstock jpg
Christina Applegate jpg
Tom Cruise jpg
Rebel Wilson  foto   Shutterstock jpg
Vincent Dransfield  jpg
Shannen Doherty, Tori Spelling  foto   Shutterstock jpg
Cristiano Ronaldo  foto   Instagram jpg
Tom Cruise cu soții Beckham  foto   Instagram jpg
Obiceiuri din copilarie  jpg
insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg