Colesterolul mărit se vede pe faţă. Ce îi trădează pe cei care riscă boli de inimă?

1 shutterstock 754925497 jpg jpeg

Un nivel crescut al colesterolului rău poate deschide calea către boli grave şi chiar un atac de cord, de aceea este vital să acţionezi la timp pentru a-l readuce la normal. Chiar dacă nu este ceva ce dă neplăceri, existe anumite semne revelatoare pe care le poţi observa pe chip.

Menţinerea la un nivel normal al colesterolului susţine mai multe procese importante, cum ar fi realizarea de celulele sănătoase. Cu toate acestea, dacă apar dezechilibre, iar nivelul colesterolului rău (LDL) creşte, poţi avea parte de un tsunami de probleme, cea mai gravă dintre acestea fiind bolile de inimă. Corpul nu te avertizează de obicei atunci când nivelurile de colesterol rău şi bun sunt ridicate, aşa că singura modalitate de a şti cu siguranţă cum stai este să faci un test de sânge. Uneori, semne care apare pe faţă pot fi revelatoare pentru un colesterol ridicat.

Primele semne ale unui colesterol ridicat apar pe ploape

Există două semne importante care indică faptul că s-ar putea să ai un nivel ridicat de colesterol de la o simplă privire pe faţă, potrivit medicului britanic Gary Bartlett. Un semn evident este o acumulare de depozite de grăsime pe pleoape, numit xantelasmă. „Acestea sunt depozite evidente de colesterol cu aspect galben”, explică medicul.

Un alt indiciu se află la nivelul irisului

Tot doctorul Bartlett a specificat un alt semn al colesterolului mărit. Până şi în interiorului irisului, partea colorată a ochiului, se pot observa depuneri de colesterol dispuse în formă de arc.

Citeşte şi:

Iridologia „vede‟ organele cu probleme şi bolile înainte să apară simptomele

Ce-i de făcut?

Pe lângă o vizită la medicul de familie urmată de analize de sânge care să arate cu exactitate cât de mult a crescut nivelul de colesterol, este nevoie să urmezi tratamentul prescris şi să faci o serie de schimbări de stil de viaţă:

Introdu în dietă fibre şi grăsimi polinesaturate

Fibrele solubile ajută corpul să elimine colesterolul şi precursorii săi din sistemul digestiv înainte de a ajunge la nivelul sângelui. De asemenea, grăsimile polinesaturate scad nivelul de colesterol rău. Dacă mănânci mai des fructe şi legume favorizezi blocarea absorbţiei colesterolului. Înlocuieşte pe cât posibil grăsimile saturate din alimente de origine animală cu cele nesaturate. Grăsimile saturate n-ar trebui să constituie mai mult de o treime din aportul zilnic de energie, mai precis 20 g pentru femei şi 30 g pentru bărbaţi. Evită carnea, untul, lactatele şi brânzeturile grase, prăjiturile şi biscuiţii. Sursele bune de grăsimi nesaturate sunt peştele gras, nucile, seminţele.

Dietă pentru reducerea colesterolului

Extrapont

Exerciţiile fizice regulate sunt esenţiale pentru scăderea nivelului de colesterol rău. Încearcă să faci cel puţin două ore şi jumătate de mişcare pe  săptămână (mers, alergat, gimnastică, fitness, bicicletă).

FOTO: Shuttersrtock