Contrastele se atrag şi când vine vorba despre zodii

1 73789 original jpg jpeg

Află care este opusul zodiei tale şi de ce eşti atras de el

Ne referim la opusul tău din punct de vedere astrologic. Astfel,mai des decât ai crede,te găseşti atras de aceste persoane din punct de vedere psihologic,emoţional,intelecual,sau admiri persoane născute sub semne astrologice opuse faţă de al tău. Vei observa că aceşti indivizi posedă senzualitate,trăsături de caracter şi elemente de personalitate pe care ţi-ai dori în secret,sau chiar în subconştient,să le ai şi tu.

Şanse pentru o relaţie reuşită

Când avem de-a face cu semne zodiacale opuse,există potenţial pentru o relaţie reuşită şi de lungă durată între aceştia,datorită echilibrului apărut între diferenţele dintre ei. Acest echilibru se aplică în cazul relaţiilor colegiale,de prietenie,sau de familie. În cazul relaţiilor amoroase,între cei doi există o chimie puternică,şanse mari pentru o relaţie de lungă durată,respect reciproc şi compatibilitate.

Nu e mereu cea mai bună soluţie

Ceea ce nu ni se spune d ecele mai multe ori,cand vine vorba de compatibilitate dintre caracteristici opuse,este că aceste legături nu se comportă mereu la fel. Astfel,ai putea să te simţi intimidată de o reprezentantă a zodiei care ţi se opune. Persoanele de acelaşi sex din zodii opuse tind să fie foarte competitive între ele,sau nesigure,putând apărea conflicte sau chiar gelozii.

Acestea sunt zodiile noastre şi opusele lor astrologice

  • Berbec cu Balanţă
  • Taur cu Scorpion
  • Gemeni cu Săgetător
  • Rac cu Capricorn
  • Leu cu Vărsător
  • Fecioară cu Peşti
  • Balanţă cu Berbec
  • Scorpion cu Taur
  • Săgetător cu Gemeni
  • Capricorn cu Rac
  • Vărsător cu Leu
  • Peşti cu Fecioară


Recente

insula miliardarilor  foto   Shutterstock jpg
elvis presley jpg
ploaie  foto   Shutterstock jpg
pungi de plastic jpg
Copiii lui Snoop Dogg jpeg
Rita Ora alături de soț  foto   Shutterstock jpg
Taylor Swift  jpg
Lipsa somnului afecteaza sanatatea jpg
un caine fericit jpg
Victoria Beckham jpg
Regina Margareta a Danemarcei  foto  Shutterstock jpg
bebeluș  foto   Shutterstock jpg
Rachel McAdams    jpg
Leonardo DiCaprio  foto   Shutterstock jpg
muzica din adolescenta aduce beneficii  jpg
Zac Efron  jpg
Beyonce   foto   Instagram jpg
caine  jpg
Familia Addams jpeg
Ce diete urmează vedetele  jpg